( Vezi: http://hvg.hu/itthon/20120220_martonyi_magangepen_libiaba )

Aşadar, …
“Martonyi János külügyminiszter decemberben magángépen repült Líbiába – írja a Népszabadság. A gépet nem a Külügyminisztérium, hanem a csődközeli helyzetben lévő Vegyépszer fizette ki. “
Martonyi János, ministru de externe, în decembrie a zburat spre Libia cu un avion privat –scrie Népszabadság. Avionul a fost plătit nu de către ministerul de externe, ci de către firma Vegyépszer aflată în pragul falimentului.

“Martonyi János külügyminiszter egy Bombardier Challenger 601-es repülőgépen utazott karácsony előtt Líbiába. A hírről sem a Külügyminisztérium, sem az MTI nem számolt be, miközben a hírügynökség munkatársa a gépen utazott – írja a lap, melynek információit végül Tóth József külügyi szóvivő erősítette meg.
A szóvivő szerint 400 ezer forintot fizettek ülésenként, és így olcsóbban jött ki az út, mint ha első osztályú repülőjegyet váltottak volna kétszer, hiszen Tripoliba csak átszállással lehet eljutni Budapestről!”.
Ministrul de externe Martonyi János a zburat spre Libia în ajunul crăciunului la bordul unui avion Bombardier Challenger 601. Ştirea nu a fost dată publicităţii nici de către cei de la externe, dar nici de MTI –scrie ziarul, deşi angajatul agenţiei de ştiri se afla la bordului aparatului de zbor, în cele din urmă informaţia fiind confirmată de către Tóth József, purtătorul de cuvânt al externelor.
Potrivit acestuia, costul unui loc a fost de 400 mii de forinţi (aprox. 1400 eur NT.) astfel, drumul a fost mai ieftin decât costurile a două bilete la clasa întâi dat fiind faptul, că de la Budapesta la Tripoli se poate ajunge exclusiv cu o escală.

“A Népszabadság által megkérdezett repülési szakértő szerint ez jutányos ár, hiszen egy 10-12 személyes Bombardier Challenger 601-es repülés óránként 3-3,5 ezer euróért bérelhető. Budapest-Tripoli oda-vissza mintegy hatórányi repülőút, tehát nagyjából hatmillió forintba került a kétnapos útra a gép. A lap értesülései szerint a gépet nem a Külügyminisztérium, hanem a csődközeli helyzetben lévő Vegyépszer bérelte ki, és a fedélzeten volt Nagy Elek, a cég tulajdonosa, illetve a Mol kutatási igazgatója is.”
Expertul în marketing aviatic, chestionat de către Népszabadság, a declarat că acest preţ este unul moderat, ieftin chiar, căci preţul orei zbor al unui avion Bombardier Challenger 601 de 10-12 locuri, se ridică la 3 -3,5 mii forinţi. Deci, cele aproximativ 6 ore de zbor pe ruta Budapesa-Tripoli, tur-retur, s-au ridicat la 6 milioane de forinţi –cca. 21 mii eur. Potrivit informaţiilor cotidianului, avionul a fost închiriat nu de către ministerul de externe ci, de firma Vegyépszer, aflată în pragul falimentului, iar la bordul aparatului s-a aflat Nagy Elek, proprietarul societăţii, respectiv directorul de marketing al companiei MOL.
“Az anyavállalat Vegyépszer Hungária tavaly nyári csődje után november 30-án rendelte el a Zala Megyei Bíróság a Nemzetközi Vegyépszer csődeljárását, alig két héttel a líbiai út előtt. A Vegyépszer Hungária végül csődvédelembe menekült, a számára adott ideiglenes fizetési haladék 2012. május 14-én jár le.”
În vara anului trecut, după declararea falimentului societăţii Vegyépszer Hungária , de către Tribunalul Judeţean Zala, procedura de insolvenţă a fost demarată cu numai 2 săptămâni înaintea drumului spre Libia. Moratoriul cu privire la plata datoriilor, pe care societatea aflată în cele din urmă în faliment, expiră la 14 mai 2012.
În contextul în care societatea menţionată a avut afaceri în România, iar potrivit informaţiilor pe care Evenimentul Zilei le-a pus în spaţiul public, societatea Vegyépszer Hungária numai în anul 2006 a încasat din partea statului roman peste 31,9 milioane euro fără TVA, în urma unei licitaţii pentru construcţia sectorului trei de la şoseaua de centură Cluj Est, este logică întrebarea titlului!

Ca unul care cunosc bine atitudinea lui Viktor ORBÁN faţă de România –încă de pe vremea când preşedintele FIDESZ, se afla în dispute doctrinare cu Jozsef ANTALL, “primul ministru a 15 milioane de maghiari”, care a refuzat să dea mâna cu Ioan DONCA -şeful misiunii diplomatice române din capitala ungară, jignind astfel România, chiar în timpul ceremonialului
consacarat Zilei Naţionale a Ungariei, afirm fără nici o îndoială, că actuala putere de la Budapesa –având şi concursul unor politicieni din UDMR subminează deliberat economia naţională a României!
Cu alte cuvinte aceasta este actuala politică de stat a Ungariei faţă de România!
Faptul că, preşedinele Traian BĂSESCU tace, primul ministru Mihai Răzvan UNGUREANU tace, vicepremierul Béla MARKÓ tace, SRI tace, CSAT tace, nouă cetăţenilor acestei patrii nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i întrebăm: nu li se usucă limba de atâta tăcere?

Cristofor Etterle, cunoscut şi sub numele de Fory Etterle se naste la 24 mai 1908 la Ploieşti .Va fi absolvent al Liceului ”I.L.Caragiale” din Ploiesti acesta infiintandu-se in 1864 .Unii dintre absolventi au fost : I.L.Caragiale, Iosif Iser, Toma Ionescu , Stefan Popescu, Mihail Sorbu . Urmeaza apoi cursurile Facultatii de Drept din Bucureşti si ale Conservatorului de artă dramatică din Bucureşti promotia 1929 studiind chiar cu marea doamna a teatrului romanesc Lucia Sturdza Bulandra . A avut o remarcabilă şi îndelungată activitate teatrală (Teatrul Municipal / Bulandra). Fondeaza impreuna cu Dina Cocea “Teatru Nostru” in 1941, in subsolurile salii “Comedia” fiind asociat la acesta impregna cu Eugenia Zaharia şi Petru Niro apoi ultimii doi se vor desprinde punand bazele “Teatrului Mic “ . Printre altele, în cadrul acestei companii s-a jucat, în 1945, drama socială „Canalia”, scrisă de tatăl actriţei special pentru aceasta. Printre actorii care au jucat în acest spectacol erau şi Jules Cazaban, Lia Şahighian, Calboreanu, Storin, Marioara Voiculescu şi Lucia Sturdza Bulandra. Compania a cunoscut doar puţini ani de glorie, pentru că a dat faliment odată cu instaurarea regimului comunist in 1949 ce a declansat nationalizarea companiilor de teatru. Desfasoara o bogata activitate in domeniul teatrului fiind nu de putine ori prim actor in piesele de teatru ; in ultima lună a anului, în 16 decembrie 1956 se difuzează „Richard al II-lea” de Shakespeare, în care Constantin Moruzan îl distribuie în rolul titular pe Fory Etterle. Activeaza si in domeniul teatrului radiofonic ce se afla la inceputuri . Primul demers de acest fel are loc la 15 februarie 1946 cu ocazia reprezentării piesei Acolo unde este crucea, de O’Neill – în interpretarea Beatei Fredanov, Emil Botta, A. Demetriad şi George Manu, regizată de Marietta Sadova. Două săptămâni mai târziu, mai precis la 1 martie 1946, ascultătorilor români li se oferă piesa Racheta spre Lună de Clifford Odets, cu Clody Berthola, Mihai Popescu şi Fory Etterle în aceeaşi regie de mare renume semnată de Marietta Sadova . A fost casatorit cu Marie-Jeanne Etterle . Este coleg de generatie cu Lucia Demetrius , Mihai Popescu , Emil Botta si Tanţi Cocea. Celebru cuplu Stroe si Vasilache a avut ca baza de plecare recomandarea pe care maestrul o da lui Vasilache . Colegul Stroe ne reaminteste : “La un moment dat este nevoie de un pianist care să acompanieze din culise câteva acorduri. Fory Etterle a adus un băiat care s-a recomandat V. Bazil. Apoi am aflat că de fapt se numea Vasilache, dar îşi luase nume de scenă Bazil. El mai mult ne distra pe noi, actorii, în pauzele spectacolului, îl admiram cum imită din colţul gurii: saxofonul, trompeta, banjoul şi alte instrumente. Eram fermecaţi cu toţii. A doua zi Nora (Stroe se căsătorise cu Nora Piacentini) l-a invitat la noi acasă pe Regală, era mândră că tocmai îşi cumpărase un pian. Aici s-a născut cuplul „Stroe şi Vasilache”. Era în 1931-1932. “ . Este premiat cu multe premii : ACIN 1973 (Conspiraţia, Departe de Tipperary) , artist emerit . Se stinge din viata la 16 septembrie 1983 in Bucureşti .

Scrisoare deschisa catre Calin Nemes, dupa sapte ani…

Iarta-ma Caline. Atit am putut. Intrerup azi doliul pentru tine.

A venit timpul sa-mi consum infringerea. Ai avut dreptate : si atunci cind ai indraznit si atunci cind ai sperat si atunci cind ai incercat si atunci cind ai renuntat si atunci cind ai refuzat.

Sinuciderea ta a rodit prea putin in constiinte. Si prima oara si a doua oara. Unii chiar au indraznit sa ti-o reproseze. Ca sa nu mai vorbim de cei pentru care a fost folositoare… Te-a scutit insa de supliciul dezamagirilor fara sfirsit.

Eu traiesc clipa in care “reprezentantii” Revolutiei si Pietii Universitatii tatoneaza resemnati reconcilierea cu innabusitorii. Nu prea au alternativa. Aceasta e nevoia si acesta e mandatul poporului roman. Justitia ar costa prea mult, ar amina insuportabil bunastarea, ar creea tensiuni, pericole, pierderi si jertfe. Cangrena Mafiei nu e extirpabila : e infiltrata prea adinc, in prea multe, in prea multi… Trebuie sa se resoarba in tihna. Ai intuit precis.

Totul se descompune, totul se degradeaza, totul se estompeaza diform. Tragicul se transforma in derizoriu. Incapatinarea devine ridicola. Exaltarea se inneaca in relativitate. Mediocritatea se instaleaza confortabil intr-un spatiu pe care visatorii nu au reusit sa-l perforeze, chiar cind si-au spart capul de pereti. Am ramas prizonieri pe aceasta parte a lumii, geamul nu dadea nicaieri. Explorarea a esuat. Timpul surpa iluziile. Miza a devenit oarecare. Nu a fost sa fie. Romania nu a vrut sau nu a putut – nu mai conteaza : nu a facut!

Rana celorlalti se inchide, lasind-o definitiv deschisa pe a voastra. Ati pierdut. Demonstratia a iesit pe dos. Calatorii Romaniei “circula” ca si cum nu ati fi existat. Nu se simt obligati pentru ca le-ati prilejuit eliberarea. Nici pentru ca le-ati salvat onoarea. Nici rusinati pentru ca v-au lasat atit de singuri. Nici emotionati pentru ca ati incercat sa redati speranta intr-o anume noblete a destinului. Nici amariti pentru ca nu ati reusit. Sint multi si sanatosi.

Emanatiile se succed nemilos. Veti fi tradati pina la capat, pina la fund. Luptatorii de salon umplu deja cimpul, dupa o batalie evitata. Ne intorcem in balta de cuvinte. Veti fi imbalsamati intr-o ipocrita recunostinta. Veti intra “igienic” in cartea de istorie. Se va vorbi de importanta jertfei voastre – in timp ce starea care a facut-o posibila va fi denuntata ca radicala, dezechilibrata, neavenita. Oile ii vor trata pe lupi “fara violenta”… Piticii va vor reduce la scara lor, va vor taia partile personalitatii care nu incap in “normalitate”.

Credeam ca am ars suficent ca sa-ti (sa-mi) spun toate astea cu o anume detasare. Cind imi revine insa in minte chipul din acea fotografie-reper si te visez izbucnind : “Trageti, am o singura inima!” – hotarirea mea se involbureaza. E greu… Sint atitea pierderi de consemnat. Atitea falimente de constatat. E atita inaltime de cazut.

Mai e si seara aceea – singura in care te-am avut aproape… Mi-ai povestit cum ti-ai vazut corpul detasat, la trei metri mai jos – pe caldarim, mi-ai descris pacea extraordinara cu care pluteai peste tine, intensitatea cu care ai redescoperit (intorcindu-te de “acolo”…) valoarea clipei si parfumul banalitatilor traite, mi-ai impartasit nemultumirea fata de o opozitie – cu care nu te puteai identifica. Nu stiu daca ai simtit in ce masura am fost atunci cuprins de simpatie, respect, rezonanta si tandrete. Nu aveai cum sa stii ce om lucid si contorsionat au inundat.

Te iubeam. Vestea sinuciderii tale m-a adincit in perplexitate. Am citit-o in toate registrele. Am auzit-o cu toti porii. Am inteles-o cu toate eurile. Mi-a scormonit toate radacinile. M-a corodat. M-a tinut in picioare. M-am gindit de atunci continuu : la tine, la voi, la noi, la ei, la mine… M-am gindit la fetita ta… Fara tata… o vom lasa oare si fara SENSUL lui !

Am ramas cit am putut la capatiiul mizei tale, a voastre, a noastre, a mele. Exilat in acest oras indepartat, fara a mai sti cu citi ramin in rezonanta, m-am sincronizat cu ei gindindu-ma la tine.

Dar acum, te las si eu Caline…Voi intrerupe inclestarea in refuz. Nu voi mai face greva foamei. Voi inceta implicarea in politica. Nu voi mai scrie despre revolutia refuzata de poporul roman. Nu voi mai incerca sa explic asteptarile tale. Nu voi mai protesta pentru tradarea lor. Cui foloseste ? Am obosit. Nu-mi mai pot duce viata ca un urlet care ma consuma fara rost. Nu mai pot sa continui veghea. Nu mai am ce astepta. Nu mai am ce vrea. Nu mai am in ce crede. Nu ma pot excita cu ideea ca generozitatea distruge pe cel care o practica in folosul celorlalti. A gasi o justificare simbolica pentru aceasta nedreptate e prea aproape de exaltare pentru a mai tine pe baricade un om ca mine. Duc crucea unui patetic lucid.

Nu mai rezist la zadarnicie. Imi voi extirpa eul care rezona cu tine, care ti-a ascultat pledoaria, care ti-a asteptat inutil victoria si care ti-a impartasit incordarea spre sens. Aceasta e forma mea de sinucidere. Daca te-am inteles, e forma de a-ti da dreptate de tot. Daca nu, e forma de a te parasi.

In seara asta ma despart de tine, alaturindu-ma disperarii tale.

Ioan Rosca
Montreal, 21 decembrie 1996

Post scriptum:
1. “Dacă aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragose nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător,
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aşi cunoaşte şi orice ştiinţă şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragose nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aşi împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul,
6. Nu se bucură de nedereptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată.

Am adăugat acest post scriptum pentru liniştea lui Călin, a tuturor care îl judecă, ne judecă, rugându-i să işi amintească: … “nu judecaţi, căci cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi, iar cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura”…

În oraşul nostru există un lanţ de buticuri, magazine de cartier, care sunt aprovizionate de Dan Zăgreanu. Aceste buticuri, mai exact persoanele care se află în raporturi contractuale cu proprietarul sc autoservire unic srl –dealer la scară naţională, cu puncte de lucru în toate judeţele, au o viaţă grea cu domnul Zăgreanu, domnul în cauză fiind în raporturi contractuale cu sc. svoboda srl din Baia Mare!
La finele fiecărei zile, aceşti proprietari -săi numim mici investitori, trebuie să verse plus valoarea fiecărui produs vândut în acea zi, practic în caseriile acesora lichidităţile fiind minime! Dacă, şefii acestor magazine, buticuri –care împânzesc aproape toată valea Izei, dar nu numai, nu scot bani pentru achiţionarea produselor care să încarce pentru ziua următoare galantarele, sunt avertizaţi că, …”în 24 de ore se anulează contractul comercial” recuperarea investiţiei fiind la cheremul celor din justiţie!
E bine cunoscut faptul că în mai toate aceste magazine oamenii cumpără pe datorie, fapt care ţine în viaţă nu numai pe cumpărători, dar îngraşă afacerea celor din sistemul “UNIC”!
Pentru că eu însumi sunt unul din clienţii unui asemenea magazin, săptămâna trecută am cumpărat o serie de alimente, fiind servit ca un client de încredere, care nu va întârzia cu plata soldului.
Mare mi-a fost mirarea să constat că zahărul pe care l-am cumpărat este un produs polonez, destinat programului UE de ajutoare sociale, cum am arătat amendat de legislaţia UE în cazul comercializării pe piaţa liberă!
Cu alte cuvinte, deţin proba materială a faptului, că pe teritoriul României este traficat ilegal, un produs UE destinat ajutorlui social!
Făptuitori la vedere: Dan Zăgreanu şi sc autoservire unic srl, respectiv sc svoboda srl şi macro target srl, dealeri,
Făptaşi nevăzuţi, deocamdată: persoane cu statut de înalt funcţionar public, demnitari, angajaţi ai unor structuri naţionale, funcţionari UE,
Comentariu scurt: … dacă flota românească poate fi ascunsă fără ştirea primului ministru, sau a şefului SRI, prin analogie şi produse UE interzise comercializării pot intra fără ştirea poliţiei de frontieră pe teritoriul naţional al României, cu atât mai mult cu cât vameşii români uneori sunt ocupaţi cu strângerea şpăgii altor produse traficate!
Circumstanţe agravante: faptul că, pentru a ascunde evaziunea fiscală societatea dlui. Dan Zăgreanu face acte contabile pentru …”zahăr plic”, deşi în realitate distribuie în reţea zahăr ambalat în pungi de 1 kg.!
Am solicitat autorităţilor locale o informare, pe care până luni mi s-a promis că o vor produce, iar prin prezenta îmi pun speranţa autosesizării celor centrale, care să răspundă la întrebarea:

De ce unii stau în frig pentru a ridica aceste ajutoare UE, iar alţii le trafichează ilegal, mânjind insemnele României, Poloniei, UE, obrazul cetăţenilor loiali ai scumpei noastre patrii?

PS.
Ilustraţia postată nu este identică cu proba materială care a stat la baza acestui articol, probă pe care o voi pune la dispoziţia autorităţilor centrale competente.

GAZUL DE ŞIST, A 2-A ROŞIA MONTANĂ

CHEVRON (Rockefeller) vor incepe exploatarea GAZULUI DE SIST DIN ROMANIA, prin metoda fractionarii hidraulice. Ne iau gazul si ne ofera cutremure si poluare …

Modul în care străinii vor să exploateze resursele naturale ale României este pe punctul de a declanşa un nou scandal. După Roşia Montană, al cărei aur este vizat de canadienii de la Gold Corporation, americanii de la Chevron vor să înceapă, luna viitoare, forările în solul românesc pentru exploatarea gazului din şistul argilos. Chevron a câştigat licitaţiile pentru astfel forări în România în judeţele Bihor, Vaslui şi Constanţa, după ce a depus, în iulie 2010, oferte câştigătoare pentru trei perimetre cu o suprafaţă totală de 2.700 de kilometri pătraţi. Gazul de şist este noul combustibil vedetă al momentului şi, aparent, România ar avea potenţial în această zonă. Gazele de şist sunt gaze obişnuite, dar care sunt captate în structuri geologice foarte dificil de accesat şi care necesită tehnologii speciale pentru extragere. În România este vorba despre o tehnologie controversată la nivel mondial, numită fracţionare hidraulică, care presupune pomparea de milioane de litri de apă, amestecată cu substanţe chimice care dizolvă rocile, în pământ, pentru a elibera gazele prinse în ele. „Operaţiunile noastre se concentrea¬ză în două zone: Bârlad şi Dobrogea. Prima sondă de explorare va fi săpată la Bârlad în a doua parte a anului viitor, iar din 2013 avem în plan săparea a opt sonde în Dobrogea“, a declarat pentru ZIARUL FINANCIAR Thomas Holst, country manager pentru România în cadrul Chevron Upstream Europe. Ecologiştii şi cetăţenii obişnuiţi sunt însă îngrijoraţi de pericolele la adresa mediului pe care procedura le implică. Ei susţin că s-ar putea ajunge la o poluare a apei freatice, având consecinţe dezastruoase asupra sănătăţii consumatorilor şi agriculturii. Există deja precedente cum ar fi Franţa, care a interzis producţia de gaz de şist pe teritoriul său, sau chiar SUA, care sunt în curs de modernizare a procedurii. În statele americane New York şi Pennsylvania oamenii care locuiesc aproape de astfel exploatări s-au înregistrat dând foc la apa de robinet contaminată cu gaz metan. De asemenea, politica energetică a Marii Britanii este zguduită după ce operaţiunea experimentală de extragere a gazelor naturale din plăcile de şist din Lancashire a fost oprită, sub suspiciunea că ar declanşa cutremure, după ce mai multe mişcări seismice de mici dimensiuni au fost înregistrate în zonă. Chiar şi vecinii bulgari au obţinut, la începutul acestui an, după proteste de stradă, interzicerea unor astfel de exploatări, după ce în iulie guvernul bulgar a încheiat un acord, tot cu firma americană Chevron, pentru explorarea gazului de şist în regiuni extinse din nord-estul ţării.
Parlamentul bulgar a adoptat, în urmă cu o săptămână, o decizie ce interzice complet exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică pentru o perioadă de timp nelimitată iar guvernul de la Sofia a retras companiei americane licenţa de explorare. Mai mult chiar, în Bulgaria a fost programată pentru ieri o actiune de protest, în faţa Ambasadei României din Sofia, împotriva activităţii de exploatare a gazului de şist din România. „Sperăm ca ne vor auzi mai mulţi români şi că vom lupta împreună împotriva acestui pericol.
Este o situaţie urgentă, fiindcă începerea extracţiei prin fracturare este planuită în februarie şi dacă va începe, nu va mai putea fi oprită! Problema este că românii nu sunt deloc informaţi cu privire la această situaţie gravă. Este nevoie de oameni care să ia atitudine şi în România! Dacă exploatarea gazelor din şisturi va fi permisă în România, munca noastră a fost în zadar“, a declarat Mariana Christova de la Universitatea Tehnică din Sofia.

Aici poţi vedea un film documentar despre metoda fracţionării hidraulice:

PS. Celor din Vişeu de Sus, le transmit să fie cu multă atenţie îndreptată către Vasile Ciolpan, care şi-a dat acordul, iar primăria a eliberat deja avizul de urbanism, pentru distrugerea văii Wasser, în albia căreia urmează a fi implementate structuri de beton pentru conducerea apei către turbinele unei salbe de centrale hidroelectrice!
Dragi concetăţeni dacă vreţi să feriţi viaţa oraşului, a famiilor voastre de apocalipsa lui Cilpan aşa se semnează mai nou în actele oficiale! atunci, cereţi demisia primarului!
VĂSĂLIE, AFARĂ DIN PRIMĂRIE!

Nu mi-am putut închipui faptul că moartea dictatorului va avea consecinţă reînvierea analfabetismului, prostiei şi lipsei de respect faţă de propria patrie, familie, propriul patronim!
Vasile Ciolpan este exemplul nostru, al vişeuanilor, care -probabil, întregeşte imaginea clasei politico-administrative a republicii noastre. Pentru că tehnic nu pot posta integral înscrisul, îl voi reproduce pentru probatoriul afirmaţiilor la adresa celui care ocupă fotoliul de primar, numitul Vasile Ciolpan, pe care îl somez: Văsălie, pleacă din primărie!
Aşadar, …

Nr. 12906/29. 11. 2011

Către
Mircea Şerban
Tudor Vladimirescu, nr. 4
Vişeu de Sus

Avand in vedere adresa inregistrata cu nr. 12595/2011 va facem cunoscut ca la data de 21. 11. 2011 va fost pus la dispozitie, spre studiu, dosarul civil in care parte a fost d-na Marian Rodica, cerere pentru eliberare de copii dupa actele existe la dosar, in numele dumneavoastra nu a fost inregistrata la sediul Primariei orasului Viseu de Sus.

Cu respect
Vasile CILPAN

ştampila rotundă,
semnătura

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Si cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem nouă guvernare,
Si cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie,
Si cu asta ce-am făcut?
Ia corupŃia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Si cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câstiga o pâine,
MulŃi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin Ńări străine,
Si cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Si cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Si cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
łara-i plină de vedete,
Si cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarăsi am votat ca prostii,
Si cu asta ce-am făcut?

Orice asemanare între cele de mai sus, scrise de regretatul artist roman, în urmă cu 65 de ani, si zilele pe care le traim azi, noi românii, nu-i deloc întâmplătoare.

Marian ILEA:
Măi, Mircea, eu am impresia unei duplicităţi în ceea ce te priveşte!
Sau eşti din cale afară de ludic astfel, candidatura ta la primărie trebuie privită ca un joc, dar în acest caz mă întreb dacă la nivel judeţean există intenţii serioase de a oferi sprijin politic unui jucător, totalmente amator în ale politicii?
Sau, te-ai săturat de libertatea conferită de statutul de jurnalist independent, şi profitând de această „nebunie” a ta, Mircea Man riscă un pariu cu un jurnalist cu o atât de mare experienţă internaţională precum a ta, simţind că miza nu este peste puterile tale!
Poţi comenta aceste alternative, dar mai cu seamă care este motivaţia care te-a determinat să devii membru de partid?

Mircea ŞERBAN:
Păi, să desfac fiecare idee pe care ai construit întrebările ce le rostogoleşti spre mine…

Sunt unic, căci sunt după chipul şi înfăţişarea Domnului Isus Cristos!
Sunt om viu, vieţuitor vremelnic şi veşnic!

Deşi, puterea, banii şi alte valori materiale tentează majoritatea oamenilor, eu, Mircea Şerban nu am fost, nu sunt şi nu cred să fiu ispitit de a-mi face din doctor Faust un model de urmat, iar pentru asta –aproape, în fiecare dimineaţă şi seară mă rog lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor mele, după canonul bisericii creştin ordodoxe, în care cred şi pe care o mărturisesc!

(Pentru cititorii care nu cunosc povestea lui Dr. Johan Georg Faust, spun numai atât: acest personaj a trăit la finele secolului XV la Weimar, în Germania, unde a învăţat medicina, teologia, dreptul, astrologia, iar în cele din urmă s-a apucat de magie! După mulţi ani de cercetare a reuşit să descopere formula de invocare a diavolului căruia, în cele din urmă, şi-a vândut sufletul de dragul iluziei că poate fi stăpânul lumii.)

Aşi vrea, din respectul amândorura pentru această „profesiune de a fi curios” –jurnalismul, să punem ştirea la locul cuvenit, apoi să o comentăm, pentru a oferi cititorilor o marfă de cea mai bună calitate.

Aşadar, nu sunt –deocamdată, membru al vreunui partid. Nici înainte de 1989 nu am fost.
După cum ai menţionat, la Vişeu de Sus organizaţia locală PDL nu are un candidat nominalizat pentru competiţia alegerii noului primar. Este o teamă generală, cauzată de o foarte scăzută popularitate a partidului lui Traian Băsescu, asta nu numai la Vişeu ci, chiar în toată ţara, iar asta înseamnă –din perspectiva unei competiţii electorale, a fi singur împotriva tuturor!
Puţini sunt, cei care în aceste zile de maximă tensiune socială, îşi asumă o asemenea povară, din motive lesne de înţeles, dar am să revin la această teză…
Monchère, aserţiunea conform căreia nu am nicio experienţă în sfera politicii este corectă. La fel de corecte sunt şi datele din CV-l pe care l-ai menţionat ceea ce înseamnă că sunt mai mult decât iniţiat în chestiuni ce ţin de politică. De comunicare a ştiinţei politicii, mai precis! Amatorismul la care faci trimitere are susţinere exclusivă în ce priveşte faptul că, nu am nicio deprindere în ce priveşte aplicaţiile verbului „a urzi”, aşa cum politichia de la noi o cere. Sunt un autodidact, care poate face faţă jocului, ba mai mult poate influenţa decisiv opţiunea celor din piaţă!
Am să revin şi la această temă, ceva mai încolo, pentru a demonstra vişeuanilor motivaţia despărţirii –obligatorii!, la viitoarele alegeri de Vasile Ciolpan şi a epocii sale…
Marian Ilea, „nebunia” reiterată de tine rezidă din chiar identitatea căreia îi sunt subiect! Să mă explic…
Nu vreau să par lipsit de modestie, dar nici să las impresia unui om care are dubii cu privire la propria sa valoare, identitate. Eu nu am nicio problemă de identitate. Ţin minte faptul, că şi în copilărie eram etichetat ca ungur, iar faptul că tenta dispreţuitoare era evidentă, mie, Mircea Şerban, mi-a construit extrem de solid caracterul alterităţii pe care o mărturisesc, dar am conştientizat-o la Budapesta, unde Marko Béla le spunea celor unguri din delegaţiile pe care le conducea: „atenţie cum vorbiţi, că acest valah vorbeşte maghiara mai bine decât voi”!

(Permite-mi o paranteză, motivată şi de predilecţia ta pentru vieţile şi faptele petrecute în vremea „imperiului chezaro-crăiesc” aşa cum au influenţat nu numai cursul istoriei, dar şi vieţile celor străini din care –unii, ne tragem câte-o rădăcină…
Strămoşii mei pe linie paternă sunt din Dobrogea, oameni simpli, viticultori, români în al căror sânge există şi picături de hemoglobină de origine tătară, consecinţa alianţelor de sânge!
Tatăl meu a ajuns în Vişeu de Sus, pentru a-şi face stagiul de militar în termen la Regimentul de grăniceri Oradea, batalionul Sighet, compania Vişeu de Sus, pichetul Făina, în anul 1951. La liberare a refuzat a se întoarce în sărăcia lucie a baştinei sale şi s-a căsătorit –cu aprobare de la partid!, cu o reprezentantă a naţionalităţilor conlocuitoare, adică cu mama care m-a născut şi crescut.
Mormintele bunicilor mamei mele se află în Galanta, un orăşel –de talia Vişeului, din Slovacia. Străbunica, unguroaică, a fost soţia unui latifundiar slovac, dar în urma decretelor lui Benes s-au refugiat, de nevoie, în Ungaria. Bunica mea a ajuns în Ardeal unde l-a cunoscut pe viitorul ei soţ, acesta fiind feciorul şefului ocolului silvic din Apşa de Sus.
Eu trăiesc în patria limbii române, iar studiile liceale, lecturile vitale le am făcute în limba română. Şi ce dacă facultatea de Jurnalistică –Bálint Győrgy, am făcut-o la Budapesta în limba maghiara?
Decând mă ştiu am studiat exclusiv ceea ce mi-a plăcut, aşadar muzica şi artele plastice aici în România, dar pentru că în exil piaţa nu a vrut să confirme valoarea mea pecuniară, am fost silit a studia jurnalismul, pentru a putea plăti factura unei existenţe civilizate!)

Adaug, ca argument al conştiinţei mele, în ce priveşte identitatea mea, faptul, că nu peste multă vreme trebuie să apară pe piaţă lucrarea dlui. profesor Marian Petcu –„Istoria Presei din România”, o lucrare de mari proporţii în care este demonstrat, că sunt singurul caz din România, care timp de 2 ani a muncit –concomitent, la 3 din cele mai mari trusturi de presă de pe glob!
Acestă performanţă am realizat-o la: Radio Free Europe/Radio Liberty, BBC World Service, Deutsche Welle.
Or, cu un astfel de CV să nu am căutare profesională în baştina mea, ba mai mult să fiu ţinta lui Vasile Ciolpan, în al cărui denunţ calomnios el scrie că mă substitui calităţii de jurnalist, este semnul unei evidente alienări!
Pentru o abordare mai „decentă” a diagnosticului crizei de identitate putem pomeni aici de Lucian Blaga cu „Trilogia Culturii”, sau să îl salutăm pe Lucian Boia cu a sa „Istorie şi mit în conştiinţa românească”.
Dar, puteam deschide tema crizei de identitate la români şi din perspectiva a două extreme, titani ai acestui neam şi anume Avram Iancu şi Emil Cioran, dar acum m-am mulţumit să-i adaug ca bibliografie la interviu…

• UN PRIMAR ALES

Aşadar, dacă în sondajul cu care PDL Vişeu de Sus vrea să îşi testeze nu numai brandul naţional –căci, orice victorie locală, fie aceasta cât de mică, devine un exemplu important nu numai pentru centru, dar şi pentru ţară, în sensul că, …”iată, se poate”!, iar în acelaşi timp şi brandul local, dacă în acest sondaj numele lui Mircea Şerban -„ZIARISTUL” va fi pe primul loc, cu certitudine, la scrutinul din toamnă (?) şi după aceea, voi fi un primar ales!

Marian ILEA:
Mă faci să râd Mirceo, dar tu chiar crezi că ai să fi ales primar?
Nu râd de tine, căci tu chiar eşti un om ales, iar după cum ai spus şi eu în sufletul meu am făcut loc zicerii tale, esti unic, râd pur şi simplu…
Dă-mi însă 3 argumente –precum în jurnalism, 3 motive să cred că ai dreptate. Le ai la îndemână?

Mircea ŞERBAN:
Ţi-am rămas dator, dar şi cititorilor, cu motivaţia de a fi devenit membru de partid…
Aşi vrea să fiu bine înţeles şi de aceea voi modela un studiu de caz. Să presupunem că vrem să parcurgem distanţa de la Vişeu de Sus la Sighetu Marmaţiei. Este evident faptul, că timpul necesar acestui parcurs este rezultanta vitezei de deplasare a mijlocului de transport. Adică, cu cât acesta e capabil a dezvolta o viteză mai mare cu atât voi ajunge mai repede la destinaţie.
Or, cel mai rapid „vehicol politic” al momentului este –fără nici o îndoială, PDL!

Marian ILEA:
… ai dreptate, dar atenţie! Fie, tocmai viteza de deplasare, pe alocuri peste limita legală fie, lipsa frânelor te poate trânti! Vreau să spun că…

Mircea Şerban:
… am datele care probează revolta –aproape, generală faţă de modul în care Vasile Ciolpan a administrat resursele oraşului şi a reprezentat interesele locuitorilor. Datoriile către bănci se ridică la peste 1,2 milioane roni, iar aceşti bani nu au nicio urmă, nu se regăsesc, au dispărut!
Sunt şi atent la evenimente şi sunt şi conştient în ce priveşte riscul lipsei de credibilitate a PDL aşa cum este exprimată în sondaje, contestată în stradă, dar această realitate poate fi un avantaj. A fi singur împotriva tuturor obligă jucătorul aflat în această postură să renunţe la „şablon”.

Sloganul bolşevic „cine nu e cu noi e împotriva noastră” a fost aplicat cu succes în vremea deportărilor în Siberia. În România lui Ceauşescu cine era împotriva regimului ajungea în beciurile Securităţii. După căderea regimului, toate partidele politice din România au avut programe de politică socială, cu excepţia PDL, al cărui slogan sună cam aşa :„cine nu e cu noi nu ne interesează dacă crapă”!
Programul de austeritate impus de Emil Boc are –dincolo de motivaţia măsurilor impuse de criza mondială, un background, un substrat cu tentă evident bolşevic-liberală, iar plus valoarea băsesciană îi apreciază acest caracter, această trăsătură!

Marian Ilea:
… aflu eu ceva mai târziu opinia ta în legătură cu PDL şi politica de partid şi de stat; vreau să ştiu însă ce reproşezi legat de Vasile Ciolpan?
Cum îl percepi pe actualul primar al Vişeului de Sus?

Mircea Şerban:
Îl cunosc destul de bine şi te informez că l-am sprijinit şi din capitala ungară pe vremea când încă era vice-primar. În anul 2000, fiind într-un scurt concediu la Vişeu de Sus, i-am făcut o campanie de presă cu mijloacele de care dispuneam în calitatea mea de corespondent BBC World Service. După revenirea mea în ţară, la alegerile locale din 2004 i-am fost şef de campanie electorală şi pentru că la acea dată manageriam partidul Noua Generaţie i-am pus la dispoziţie 88 de voturi din cele 89 cu care a intrat în turul al 2 lea şi a câştigat competiţia!
Am fost păcălit, de aceea recunosc faptul că individul are abilitatea de a disimula adevăratul său caracter…
Vasile Ciolpan este şi mitoman, iar în arhiva primăriei există sumedenie de acte oficiale semnate astfel: „Primar, ing. Vasile Ciolpan” cu toate că, numitul nu are studii universitare, care să-l fi licenţiat ca inginer!
Acest om este incult, un agramat –pentru probatoriu este suficientă lectura denunţurilor depuse de către Vasile Ciolpan la parchetul local, dar ceea ce îi depreciază statutul de edil şef, este lipsa de respect a acestuia faţă de lege şi concitadini.
Păstrând proporţiile, afirm că Vasile Ciolpan este un satrap reprezentativ sistemului totalitar, care s-a înconjurat de indivizi obedienţi cu ajutorul cărora a distrus aproape în totalitate tot ceea ce vişeuanii au construit în ultimele 5-6 decenii!
Dacă la nivelul anilor 60-70 localitatea beneficia de o infrastructură care să îi confere statutul de oraş, s-a ajuns în zilele noastre ca epitetul comună să nu fie o figură de stil ci, o realitate.
Reţelele de apă şi canal sunt nu numai o aspiraţie a locuitorilor, dar sistemul de canalizare o trebuinţă vitală căci, panica generală în cazul unor perioade de ploi care să depăşească 4-5 zile este o evidenţă!
De altfel, în anii care au trecut oraşul a fost pus în faţa unor stări de urgenţă!
Nu cred că cineva şi-ar fi putut închipui faptul, că după ce PNL a realizat cea mai bună performanţă la scară naţională, aici la Vişeu de Sus, cu primar şi vice-primar şi 52,9% din numărul consilierilor Vasile Ciolpan va distruge nu numai organizaţia de partid, ci şi prestigiul acestei autorităţi a instituţiei primarului. Parafrazând vorbele celui mai popular primar al localităţii, celebrul „Maftei din Podirei”, care spunea despre fraţii Groedl că…”au furat pădurea cu acte”, Vasile Ciolpan a „ascuns pădurea cu acte”!
Afirm, cu toată responsabilitatea, că Vasile Ciolpan trebuie cercetat penal pentru o serie de fapte al căror autor este şi, de asemenea, el trebuie să nu mai beneficieze de susţinere politică –nu numai pentru că este cel mai notoriu traseit din judeţul Maramureş, dar mai ales pentru încălcarea cu bună ştiinţă a statutului PNL.
Aşadar, sintetizând, cele 3 motive ar fi următoarele:
1. Calitatea intelectuală şi morală discutabilă a celor care de 21 de ani manageriază viaţa şi activitatea ţării noastre, în speţă a localităţii Vişeu de Sus,
2. Lipsa de viziune a celor care au fost, sunt încă edilii de frunte aici, atitudinea lor sfidătoare faţă concitadini, faţă de democraţie,
3. Provocarea pe care lipsa de popularitate a PDL o reprezintă pentru cineva care doreşte să dovedească că poate oferi o soluţie de perspectivă.
Adaug, sub forma unor scurte comentarii următoarele:
a. În urmă cu 21 de ani am fost în toiul evenimentelor din Bucureşti –la TVR, ca o expresie a unei opţiuni libere, fără să cer statului român recunoaşterea vreunui drept special în consecinţă! Mi-au fost confiscate şi mie şi celor asemenea mie –tocmai de cei de teapa lui Vasile Ciolpan valorile pe care jertfa, libertatea şi demnitatea le conferă celor care îşi iubesc patria!
b. Anonimatul acestei localităţi –care posedă toate datele pentru a fi o perlă pe harta turistică a României, este consecinţa apatiei care a pus stăpâire pe locuitorii ei, a lipsei de investitori deşi numai în Germania există mii de ţipţeri care pot fi puntea între autoritatea locală şi oamenii de afaceri din noua patrie a lor.
c. Nu PDL este posesoarea dreptului de copy-right pentru profunda criză prin care trece (şi) în aceste zile România, dar aroganţa, lipsa de comunicare, amatorismul unora din liderii PDL au apreciat moştenirea pe care Iliescu ne-a lăsat-o tuturor.

Marian Ilea:
Cum comentezi starea PDL din aceste zile şi dacă crezi că este o alegere bună pentru tine în perspectiva implicării tale în politica locală?

Mircea Şerban:
Şi acest partid este populat –aidoma celorlalte, de persoane al căror oportunism se manifestă cotidian. Criza lor de identitate nu poate fi nici ignorată nici camuflată de calitatea de membru de partid. Refuz orice interpretare a acestei opinii personale drept atac la persoană! Poate ai să înţelegi mai bine şi tu, Marian Ilea, şi cititorii acestui interviu, faptul că între opiniile la adresa primarului Emil Boc şi cele exprimate –chiar în aceste zile, la adresa premierului Emil Boc există o diferenţă specifică care defineşte nu neaparat persoana, dar mai ales aşteptările acestei patrii de oameni care, iniţial, a fost sedusă de portocaliul PDL apoi, abandonată în promiscuitatea unui stat care nu îşi mai apără nici cetăţeanul, dar nici pe sine!
Am convingerea, că în ciuda aparenţelor, PDL poate renaşte împreună cu România!

Marian Ilea:
Cum? Zi-mi scenariul tău…

Mircea Şerban:
Iată, succint ideea mea:
1. Comunicarea cu societatea civilă şi menţinerea calendarului alegerilor locale şi parlamentare,
2. Deblocarea, scoaterea de sub cumplita tensiune a României, prin retragerea sprijinului politic actualului guvern şi demisia de onoare a lui Emil Boc,
3. Preluarea puterii de către un cabinet de tranziţie definit politic ca fiind de uniune naţională, dar miniştri fiind validaţi de către legislativ la propunerea unui premier tehnocrat, la rândul lui fiind validat de către o comisie din care să facă parte liderii partidelor parlamentare, reprezentanţi ai Academiei, BNR, eventual Biserică, dar sub nici o forma Patriarhul,
4. Modificarea –în regim de urgenţă, a legii electorale astfel încât accesul în legislativ să fie asigurat nu numai reprezentanţilor partidelor ci, şi societăţii civile.

Marian Ilea:
Spune-mi, Mircea cu acest scenariu în buzunar, tu crezi că poţi obţine sprijinul tizului tău, Mircea Man şi a celor din organizaţia Vişeu de Sus?

Mircea Şerban:
În momente de criză ideile generoase trebuie acceptate în perspectiva reînvierii, iar persoanele care pot fi repere morale pentru comunităţi trebuie să fie captate şi cooptate!
Las la o parte orice falsă modestie şi readuc în discuţie un CV –în speţă, cel care mă reprezintă şi afirm că mi-am câştigat şi dreptul moral şi dreptul constituţional de a candida pentru Primăria Vişeu de Sus.
Sondajul intern al PDL va trebui să îmi comunice dacă îmi câştig sau nu îmi câştig dreptul politic de a duce spre victorie ideile care mă reprezintă, folosind –cum spuneam, cel mai rapid vehicol politic, PDL!
Dacă, răspunsul va fi negativ aceasta înseamnă că vremea ideilor mele încă nu a sosit…

I-am găsit pe nemţi şuşotind în coridorul chior al poştei, scoţându-şi zgribuleala de sub haine cu o sticlă de jumătate amirosind a horincă! Broască tocmise –în lipsa mea, un maxim de ospitalitate ce s-a putut obţine de către un străin venit de la Dunăre, care pentru prima oară în viaţa lui sărbătorea crăciunul în „Ţara Maramureşului”!
- Mirceaaa, Mirceaaa! –strigară în cor numele meu cei nemţi, de al căror abandon eram vinovat, dar sentimentul se dilua pe măsură ce simţeam bucuria din vocile lor…
- Winny, sunt vinovat, dar te rog să le spui alor tăi, că le cer iertare! … şi am pornit cu toţii spre casa lui nea Gheorghe, clopotarul. Probabil, cel mai sărac om din Ieud.
Cu toate că în perioada cât am cioplit la troiţă, am „colindat” tot satul, eu nu aveam habar de locul şi casa în care nea Gheorghe îşi ducea zilele, de aceea el mergea în faţa grupului, urmat de mine şi Cornelia –amica mea de la Piteşti, cea care apare şi în această poză, singura amintire materială a acelui minunat crăciun. Desigur, şi ea m-a descusut în legătură cu absenţa mea de mai bine de 3 ore, iar când am început a-i spune că nu mi-a fost lăsată cheia aşa cum eram înţeleşi, şi în tot acest interval de timp am văzut în faţa ochilor infernul până în clipa când îngeul iubirii mi l-a adus pe omuleţul din fruntea grupului, ea mi-a spus ceva ce nu credeam să aud, din gura unei femei „din Regat”: –Mircea, Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, mai ales la greu!
Uliţa lui nea Gheorghe era uşor în pantă şi fără becuri, doar lumina din casele vecinilor ne arăta cum să ocolim băltoacele ce începură a îngheţa…
La capătul uliţei, pe un dâmb am zărit o căsuţă cu ceardac, ridicată pe un postament din pietre aşezate cu mâna, în care pentru a intra trebuia să urci câteva lespezi de piatră de râu.
Casa era în beznă!
Nea Gheorghe a urcat primul, eu după, apoi, „Broască” şi Cornelia, Winny şi 2 din bucătarii echipei sale… nu îmi mai aduc aminte de numele lor, dar eu abia atunci, acolo în faţa treptelor de piatră, mi-am dat seama că acei oameni aveau în sarcină 2 cufere enorme pe care le-au cărat pe tot parcursul de la Bucureşti la Ieud. Câtă orbire era în mine atunci!
… şi câtă mi-a mai rămas?
Din ceardacul lat de vreo 2 metri se intra în „casa de peste zi” printr-o uşă de lemn nevopsit, care avea un zăvor din fier covăcit de ţâgan, pe care nea Gheorghe a deschis-o apoi, a intrat şi a aprins lumina.
Eu am intrat imediat după el.
În cameră era cald. Amirosea plăcut, a lemn de foc proaspăt făcut. Pătrăţoasă, cu câte 2 ferestre la peretele dinspre răsărit şi 2 la cel de la apus, era podelită cu scânduri late, ce miroseau a leşie. Cred că era şurluită în după-amiaza acelei zile…
Pe pereţi se găseau icoane cu Maica Domnului şi Isus prunc; ştergare proaspăt spălate încadrau ferestrele prin care întunericul se hlizea la noi, arătând cu degetele Lunii către mijlocul acelei camere, unde o masă de lemn pământiu şi picioare din larice înţepenise clipa!
Am rămas fără cuvinte şi simţeam cum uimirea împingea sângele-n pupile: în mijlocul mesei un „munte” de varză dulce, tocată fideluţe zăcea în crăciun!
Inima îmi bătea puternic şi-o auzeam cum striga la mine… ascultă vocea din icoane!
Îmi venea să plâng, căci nu înţeleam nimic, iar semnele mă copleşeau şi în acel moment mintea îmi era de prisos!
- Ilenucă, scoală! –am auzit vocea şoptită a lui nea Gheorghe, care pe varful opincilor a intrat în camera de noapte, unde nevasta lui dormea cu gândul la Isus, Cel care tocmai atunci se năştea…
- Scoală-te fă bine, că ni-i casa plină, Ilenucă, plină de lume ce grăie nemţăşte!
Nu ştiu cât a durat –ca timp, vederea acelei încăperi unde mi-am petrecut cel mai frumos crăciun din viaţa mea, însă în acest interval al alunecării prin subţirimea timpului cu toţii am avut sosirea dinspre infernul păcatului şi al minciunii în chiar clipa euharistiei, căci eu aşa îmi aduc aminte de nea Gheorghe, clopotarul din Ieud, probabil cel mai sărac om din sat, de parcă iubirea cu care ne-a primit în modesta lui casă şi muntele de varză ar fi fost, chiar sangele şi trupul lui Cristos, care ni s-a dat pentru iertarea păcatelor!

Mătuşa a ieşit din dormitor cu ochii somnoroşi, dar văzând acea lume năvălită în noaptea crăciunului ca un spiriduş năzdrăvan în doar câteva clipe a făcut să dispară de pe masă acel „munte” de varză, în timp ce Winny mă ruga să îl întreb pe nea Gheorghe unde se află lemnele pentru a face foc în sobă…
Bucătarii au scos din cufere câte un aragaz de campanie, apoi câteva pungi frigorifice şi toate bunătăţile pământului, care numai în cărţile de poveşti se mai găseau în România de-atunci…
Briggy, o bucureşteancă şi prietena lui „Broască” au scos lampioane, lumânari decorative, globuri de sticlă, baloane, figurine origami splendid colorate, feţe de masă, şerveţele, tacâmuri, pahare şi sticle de şampanie, vin, cadouri pentru fiecare din noi, dar şi gazdelor noastre, care s-au înmulţit prin venirea ginerelui şi a fetei lui nea Gheorghe, pe care l-am auzit întrebând-o pe nevasta lui:
- Ilenuca tatii, apoi crezut-ai oare că în sara dye crăciun în casa noastă a zini atăta lume şî or aduce atâtye mninuni?
În jurul orei 2, în camera de zi, prefăcută de magician în cea mai uimitoare şi splendidă sală de petreceri care mi-a fost dat să văd, ne-am aşezat la masa întinsă şi împodobită atfel încât absolut toţi să încăpem în jurul ei –oare cine ne-a numărat şi meşterit la masă şi scaune?, cu nea Gheorghe şi bunica Briggytei la capete, pentru a ne veseli şi a cânta la naşterea Domnului Isus Cristos…

VA URMA

La petrecea prilejuită de împlinirea vârstei de 35 de ani –pe care am organizat-o într-unul din separeurile restaurantului Berlin, am stabilit de comun acord să facem crăciunul la Ieud. L-am anunţat pe Ştefan Hruşcă că vom merge în satul lui de baştină împreună cu gaşca de la Berlin şi l-am rugat să intervină cu o vorbă bună pe lângă Hidegkuti, politrucul de la judeţeana de cultură pentru ca să nu ne trezim cu securitatea pe cap. Hruscă era iubit nu numai de public, dar chiar şi de majoritatea celor din nomenklatura aşadar, speram că excursia noastră de crăciun să nu întâmpine nici o piedică.
Pe la începutul lunii noiembrie am venit la Ieud, având în geamantanul din vinilin un carton de bere Radeberger, pentru Ştefan Dăncuş –directorul şcolii din sat. „Atenţia” trebuia să îl determine să ne pună la dispoziţie 2 camere ale internatului, pentru cele 3 zile pe care doream a le petrece cu ocazia crăciunului anului de graţie 1988. Pe tren, împreună cu Gheorghe Mihai Bârlea –director al Bibliotecii din Sighet, actualmente senator în parlamentul României, am băut 2 din acele sticle de bere, dar Ştefan Dâncuş nu s-a supărat că au lipsit din întregul acelui carton sticlele de bere băute pe tren…
Întors la Bucureşti l-am asigurat pe Winny Heidenreich că am rezolvat cazarea şi putem rămâne la Ieud pe toata durata crăciunului. El mi-a spus că în acest caz îşi va anunţa colegii şi mă va anunţa câte persoane vor veni şi din capitala RDG-ului, pentru ca eu să pot cumpăra biletele de tren tur-retur.
Dacă pe vremea aceea era destul de dificil să îţi rezervi loc la vagonul de dormit, a face rost de bilete pentru 17 persoane era aproape imposibil, cu atât mai mult cu cât trebuia să evit ca „Secu`” să îşi bage nasul!
Unul din amicii de la „Carpaţi” avea o pilă la CFR şi prin el, motivând o excursie de grup în Maramureş am obţinut rezervările pntru cuşetele vagonului de dormit.
Pe 24 decembrie 1988 am plecat cu acceleratul Bucureşti Nord – Sighetu Marmaţiei către Ieudul Maramureşului, afară fiind un frig neobişnuit.
Prietenilor mei est germani le-am spus despre eventualitatea unei călătorii neobişnuit de stânjenitoare, pe ruta autogara Sighetu Marmaţiei – Ieud, care urma să fie realizată cu autobuzul, cererile depăşind cu mult capacitatea de transport a vehicolului în condiţii civilizate.
- No problem, Mircea, o sa fie foarte exotic. Mai ales pentru bunica lui Briggy!
La ora când „cursa” intra în autogară vremea era mult mai bândă decât în dimineaţa zilei, iar autobuzul ne-a încăput în cele din urmă pe toţi, sătenii şuşotind între ei când îi auzeau pe nemţi vorbind pe limba lor…

Rememorând această excepţională sărbătoare de acum 22 de ani, ajung la concluzia că pentru mine a fost cel mai frumos craciun din viaţă, imaginea pe care mă voi strădui să o eliberez de sub energia cuvintelor fiind cu adevărat de o puritate exemplară, iar mie mi-a oferit atunci –fără să realizez decât mai târziu, peste 2 ani, la vizita lui Ioan Paul al II lea la Budapesta, faptul că Dumnezeu era cu adevăr în imediata mea apropiere, că El este mereu cu noi!
În „cursa de Ieud” lumea nu era veselă deloc. Ţăranii, deşi mai numeroase mi se păreau a fi femeile, aveau feţele posomorâte, triste, chiar îngrijorate.
Nemţii obosiseră şi ei. Deodată, de undeva dintr-un buzunar al unuia din ei a început să îşi facă loc prin spaţiul cu iz de praf de sunetul celor de la Dire Straits!
„Broscanul”, aproape lipit de mine în îngrămădeala din autobuz vru să spună ceva cu glas tare, dar i-am spus să o lase moale căci, la ţară oamenii nu agreau decât colinzile… astfel, o buna parte am putut călători cu sunetele prohibite ale chitarei fraţilor Knopfler, căci nimeni n-a schiţat vreun gest de refuz, nici chiar şoferul, nimeni altul decât tatăl lui Hruşcă…
După peste 2 ore şi mai bine am ajuns, maşina oprindu-se la poştă. Afară ploua de-binelea! I-am spus lui „Broască” că merg să iau cheia de la internat şi până mă întorc să fie el gazda. La centrala telefonică –locul de muncă al Măricuţei, soţia lui Ştefan nu am găsit pe cine căutam dar, spre mirarea mea nici cheia nu era lăsată spre a-mi fi dată când ajung în sat. Când am rugat-o pe centralistă să sune la casa Dăncuş mi-a spus că nu are rost căci,…”nu-s acas` cas` duşi la Sighet!” Acolo, în acea cameră chioară, în care disperarea rânjea, din cincinal în cincinal, în majoritatea zilelor lucrătoare, mi-am dorit ca pământul să se deschidă şi să mă înghită. De ruşine îmi era să intru în pământ!
Am ieşit din clădirea poştei i-am mormăit lui „Broască” că merg la casa popii şi dus am fost. Am trecut pe la Ştefan Hruşcă i-am spus ce am păţit cu Dăncuş, că a plecat fără să îmi lase cheia şi dacă poate să cazeze macar 3 persoane mi-ar fi de mare folos. Sărmanul, luat prin surprindere de această cerere s-a scuzat cu foarte multă sinceritate, pentru că spaţiile erau deja ocupate de neamuri aflate în vizită. Nu am mai avut de ales şi am mers la casa parohială, dar aveam convingerea că nici acolo nu voi găsi mult râvnita cheie. Am intrat, preoteasa mi-a confirmat că nimeni nu a lăsat nici o cheie, că nu are habar cum să ma ajute să ies din încurcătură, dar să aştept că în cel mult o oră se termina vecernia şi părintele va veni acasă cu toţi bărbaţii care au fost la biserică, care trebuie să îl colinde astfel, printre ei probabil se va găsi cineva care să ne găzduiască.
Aşteptarea aceea mi s-a părut a fi fără sfârşit, iar când într-un târziu am auzit vocile lor o speranţăa început parcă să îşi facă loc în sufletul meu… A mai trecut aproape un ceas vreme în care cei vreo 25 de bărbaţi l-au colindat pe preotul lor. După cântare, preoteasa care avea pregătite platourile cu aperitive şi paharele cu horincă le-a adus şi în timp ce-i servea pe oameni a reuşit să-i spună popii de ce îl căutam. I-am văzut privirea şi gestul prin care a ridicat din umeri în semn că …”şi io ce să fac acum?”
Pentru că am surprins scurtul lor dialog şi reacţia părintelui, probabil că m-am întristat fără măsură, pierzându-mă undeva prin spaţii şi am tresărit când nea Gheorghe clopotarul, probabil cel mai sărac om din sat, m-a inopinat:
- Domnu` Mircea, ce bine că az` vinit pă la noi, că Doamne de când nu v-am văzut! Am audzît io că aţ` fo în sat amus vo` lună. Apo aţ` vinit să faceţi crăciunul la Găvrilă a lu` Grigaci?
I-am povestit că am ajuns în sat cu mai bine de 3 ore în urmă împreună cu încă 16 persoane printre care numai 3 sunt români, iar ceilalţi sunt din Germania de est, că deşi am aranjat din timp cazarea nu avem unde înnopta şi că mi-e o ruşine de îmi vine să intru în pământ.
- Noah, apoi domnu Mircea haida repidye să merem să culcăm oamenii ceia, Doamnye nu mă lăsa!
Şi am ieşit din casa parohială cu nea Gheorghe cuprins de o mare bucurie că mă vede, iar eu cu o uşurare sufletească fără egal!

VA URMA