Din motive obiective, independente de voinţa mea, nu pot lua parte la lansarea candidaţilor Partidului Verde, la funcţiile de preşedinte al CJ, consilieri judeţeni si locali şi primari.
Permiteţi-mi –cu toate acestea, prezenţa printre dumneavoastră prin textul acestui Laudatio, a cărui citire cred ca poate da certitudinea că suntem o familie.

Cu respect, Mircea Şerban
Preşedinte interimar
Organizaţia locală
Vişeu de Sus

2012, Mai, 19

LAUDATIO
Lui Vasile Coman –“Generalul”, bunul Dumnezeu i se adresează întocmai ca unui om extrem de sensibil, inteligent şi cult…
De aceea, Domnul i-a dezvăluit taine, principii ale legii după care îngerii de lut –adică oamenii care pun ajutorul către semeni mai presus de propria lor fiinţă, trăiesc printre noi şi el să fie!
Şi pentru că Vasile Coman „Generalul” are mult din multele daruri ale lui Dumnezeu, i se cere şi lui din ce în ce mai mult…
Parcă mai mult ca oricând, acum, maramureşenii din toate colţurile judeţului îi cer lui Vasile Coman –poreclit „generalul” să fie preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş!
Pentru ca banii să fie pe mâinile bune ale unui om devotat semenilor şi nu la îndemâna unui politruc şi fariseu, oricum s-ar numi acesta!
Pentru ca judeţul să fie administrat cu talent, pricepere şi dragoste pentru calea cea dreaptă, adevăr şi viaţă!
Pentru ca audienţele sa nu dureze doar 3 minute, după aşteptări de ore în şir!
Pentru ca doleanţele să fie ascultate şi legea să fie impusă nu după bunul plac!
Pentru ca fiecare sat, comună, oraş sau municipiu să fie tratat cu respect, cu dragoste pentru prezent, dar mai ales pentru un viitor predictibil!
Pentru ca jertfa lui Călin Nemeş să nu fi fost în zadar!

Partidul Verde, judeţul Maramureş are –probabil, cea mai elocventă personalitate capabilă de a schimba faţa funcţionarului public, a edilului şi demnitarului local, Vasile Coman –„Generalul” fiind pregătit, iată, să păşească pe acest podium construit din speranţele celor care în 1989 au pus viaţa lor mai prejos decât viitorul acestei scumpe patrii, pe care –avea dreptate Regele, am împrumutat-o de la nepoţi!

Mircea ŞERBAN
Preşedinte interimar
Partidul Verde
organizaţia locală

Vişeu de Sus, 19 mai 2012

PS.

La mulţi ani profesorului Vasile DĂBALĂ la împlinirea unei vârste de aur!

PPS.

http://www.m2film.dk/fleggaard/trailer2.swf

Dovada vocaţiei doctrinare a PNL este aducerea lui Liviu Marian Pop la palatul Victoria, secretarul general al FSLI fiind proba fabianismului practicat de Crin Antonescu.
În teritoriu însă, nuanţele unui roşu al „sângelui vărsat de clasa muncitoare” predomină în ADN-ul liderilor, ceea ce înseamnă că de fapt „socialismul revoluţionar” este o condiţie premergătoare utilitarismului şi liberalismului burghez.
Îmi aduc aminte de faptul, că dacă pe vremea lui Cristian Anghel liberalii maramureşeni se aflau în top, după arestarea acestuia PNL a căpătat notorietatea de care se bucură manele; atât în Craica, Independenţei sau Fehér Sándor, mai nou cât şi în rândul celor curtaţi de DNA…
Tipic ceauşistă atmosfera din partid, prin aceea că deşi vinovaţi de încălcarea flagrantă a statutului, atât Radu Ştef cât şi Vasile Ciolpan sunt în graţiile „tătucului” (Radu Stroe).
Proba verităţii celor afirmate este dată de înscrierea lui Vasile Ciolpan sub sigla USL a candidaturii sale pentru fotoliul de primar, care a mucegăit deja sub sezutul acestuia!
Afirm că urmează igienizarea locului…

PDL Vişeu de Sus a ajuns pe mâna unui asigurator, de aceea sugerez vişeuanilor să nu îşi facă iluzii spre a nu avea deziluzii, adică le recomand lectura operei lui Epicur…
Lui Tibi Nagy –candidat din partea partidului pentru funcţia de primar, îi sugerez acelaşi autor cu menţiunea că, unul din marii contemporani al lui Epicur a fost stoicul Zenon.
Stoicii sunt posesorii dreptului de copy-right asupra tezei „statului mondial unic”.
Atenţie, nici Adi Filip -camionagiul, nici Vasile Coman „Vărzaru” nu au fost şi nici nu vor fi stoici, în ciuda monopolului impus asupra localităţii noastre!
Opinez un loc –onorabil, 4 pentru Tibi Nagy şi PDL Vişeu de Sus…

UNPR la nivelul localităţii noastre nu contează!

Tibi NAGY -PDL,
Vasile CIOLPAN -USL,
Grigore CIOLPAN -UNPR,
Ştefan CIOLPAN -PPDD.

Mulţi au constatat frumuseţile naturale ale oraşului nostru. Mii de turişti rămân cu gura căscată le vederea splendorilor dăruite de Dumnezeu nouă, vişeuanilor. Unii au mers mai departe zicând că oraşul ar putea fi o perlă a turismului românesc, dar cei care locuim aici cunoaştem realităţile contondente ale unei administraţii lipsite de profesionalism, care de mai bine de 12 ani accentuează decăderea vieţii şi perspectivele tot mai sumbre ale urbei, care odinioară era supranumită …”oraş al florilor”.

Puţini sunt cei care spun “să nu te atingi de primarul Vasile Ciolpan”!
Probabil, o parte a familiei lui, care îi vor da votul de la 10 iunie.
Majoritatea îl vrea debarcat!

Pentru Vasile Coman “Vărzaru”, Olivér Bárány, Adrian Filip, Grigore Ciolpan, Mihai Andreica, Adrian Chişu, Ştefan Ciolpan, adică cei care şi-au depus mandatul la biroul electoral judeţean –BEJ, –în numele unor partide, sau ca independenţi, pentru alegerea unui primar şi descotorosirea de Vasile Ciolpan, competiţia va fi extrem de dificilă.
Interesele marilor familii converg în tentativa de a pune mâna pe putere, cu atât mai mult cu cât cel mai puternic candidat este un… intrus, dar cu toate acestea, fiecare va merge pe cont propriu!

Cum să nu intrige prezenţa lui Vasile Coman –“Vărzaru” la startul competiţiei pentru funcţia de primar?
Aflând din gura lui Ilie Paşcu –liderul portocaliilor băsişti, că Vasile Coman “Vărzaru” este pe lista PDL, nedumerirea celor mulţi a fost stărnită!
Lumea ştie de relaţia mai mult decât afectuoasă între “Vărzaru” şi PSD, dar şi de patologia acesteia ca urmare prezenţei lui Adrian Filip la vârful organizaţiei locale. Paradoxal nu-i aşa?

Faima lui Vasile Coman –“Vărzaru” a depăşit hotarele judeţului Maramureş.
Perceput ca unul din cei mai puternici oameni din judeţ, el este proprietar al “RG HOLZ” –cel mai important producător de cherestea stratificată din România. Valoarea producţiei marfă –aproximaiv 25 mii m³ anual, situează firma din Vişeu de Sus printre primele 5 din Europa, în urma unei firme germane care livrează pieţii, anual, 30 mii m³.

Şi atunci, ce mai vrea “Vărzaru”?
La ce-i mai trebuie şi Primăria?
Cum poate face el demonstraţia faptului că nu este obsedat, ahtiat, flămând de putere?
Ce trebuie să facă pentru a asigura resursa umană de perspectivă pentru PSD, de care este atât de loial?
După părerea mea, Vasile Coman “Vărzaru”, este capabil de o Mare şi Decisivă Demonstraţie, prin care:
1. Să renunţe la candidatura de primar în favoarea lui Mihai Andreica şi a Partidului Verde!
2. Să controleze activitatea consilierilor locali prin prezenţa sa în rândurile acestora.
Sunteţi pregătiţi pentru a citi finalul acestui text?
Iată-l: …
Imaginaţi-vă pentru viitorii 4 ani, un oraş şantier, în care construcţia viitorului sediu al Primăriei, realizarea infrastructurilor căilor de comunicaţie, asfaltarea străzilor şi a trotuarelor, reabilitarea tuturor subsolurilor imobilelor şi ştergerea de pa harta oraşului a ghetourilor, trebuie să fie punctele de lucru importante ale şantierului.
Imaginaţi-vă că pentru a realiza acest deziderat, la 10 iunie trebuie să mergeţi la vot, în proporţie de peste 75% şi să votaţi astfel încât să fie validată următoarea listă: Mihai Andreica –Partidul Verde, primar, Vasile Coman „generalul” –Partidul Verde, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Chişu, Dumitru Tomoiagă „Dumi” –Partidul Verde, consilieri judeţeni, între 5-7 consilieri locali din partea Partidului Verde.
Şi „Vărzaru”?
Vasile Coman „Vărzaru” are misiunea de a sprijini nu doar această construcţie politică, dar mai ales, din postura de consilier local independent, a supraveghea orice posibil derapaj al celor din administraţia locală, să dovedească –sieşi, moiseenilor şi vişeuanilor, de-opotrivă, faptul că după cîştigarea recunoaşterii colective ca om de afaceri de mare succes, prin smerenia faţă de tentaţia puterii poate beneficia de recunoştinţa şi respectul tuturor, pentru cea mai importantă construcţie a vieţii sale: prima şcoală de partid din România post decembristă, care să asigure rezerva de resursă umană pentru politica şi administraţia unui viitor la care visăm cu toţii din 1989!
Dacă sunteţi convinşi de realismul acestui final, nu uitaţi că este meritul dumneavoastră, al celor care la 10 iunie votaţi verde în faţă!

În urmă cu câteva zile –la Baia Mare, a avut loc o şedinţă a PNL Maramureş pe ordinea de zi a acesteia fiind întocmirea listelor pentru alegerile din 10 iunie, şedinţă la care lui Radu Ştef –liderul judeţean al liberarilor, i s-a adus la cunoştinţă faptul că Vasile Ciolpan nu se mai bucură de sprijinul celor care până deunăzi i-au fost fideli, recte Oliver Bárány, Adrian Mihalca, Adrian Chişu, Maftei Bota, Gheorghe Tomoiagă.
Nu a fost consemnată de presa judeţeană o conferinţă de presă de la finalul acestei şedinţe, dar „pe surse” am aflat faptul că, în aşteptarea rezoluţiei de la Curtea de Onoare şi Arbitraj legat de „Dosarul Mihai Andreica vs Vasile Ciolpan”, Radu Ştef ar fi afirmat că…”nu şi-a dat seama de faptul că Ciolpan este într-atât de mincinos.”
A urmat o „luptă la baionetă” între Vasile Ciolpan şi membri Comisiei Locale, cu şedinţe extraordinare convocate de CL-işti şi ameninţarea lui Vasile Ciolpan de desfiinţare a CL ca urmare lipsei de prezenţă consecutiv 3 şedinţe!
Apoi, o informare făcută de acelaşi VC, care a declarat că exclude o participare la alegeri sub sigla USL atât timp cât Adrian Filip este liderul PSD!
A venit rândul lui Mircea Ursache să-i convoace la Baia Mare pe liderii organizaţiilor locale, cărora le-a ordonat următoarele: …”în Maramureş, alianaţa USL este obligatorie!”
În consecinţă, în această după-amiază în sediul primăriei Vişeu de Sus, Adrian Filip şi VC au definitivat lista consilierilor locali cu care USL se va prezenta la alegerile din 10 iunie.
Codul roşu -impus de Mircea Ursache, face ca aceste alegeri să fie eliberate de orice urmă de democraţie!

(https://www.youtube.com/watch?v=KrMjSGHA_D8&feature=relmfu,

http://www.piatauniversitatii.com)

De-a lungul ultimelor secole s-a încercat alduirea, înnobilarea prin altoi, a neamului românesc însă, pe rând, otomanii, habsburgii, comuniştii şi mai nou, capitalismul barbar au zădărnicit efortul de a obţine un arbore fructifer şi plin de rod.
Eminescu a doftoricit toate patologiile societăţii –pe care Caragiale a ironizat-o pe bună dreptate, oferind prin literatura-i gazetărească întreaga posologie de urmat pentru o eventuală însănătoşire, dar nici până azi nu există un martor, sau avocat, care să pledeze şi să probeze, că societatea românească s-a vindecat.
Dimpotrivă, hemoragia din 1989 a sleit, aproape, toată fiinţa românească, iar mutantul acestui stat ne sluţeşte chipul şi fiinţa socială!
Cu alte cuvinte (al căror înţeles era invocat în interviul lui Adi Chiş –candidat independent, dar membru PNL, la primăria Vişeu de Sus), oraşul nu poate fi administrat aşa cum a fost de Vasile Ciolpan!
Adică, într-un dispreţ total faţă de cetăţeni şi contribuabili, care abia îşi mai pot lua pulsul, prin eludarea legii şi acoperirea fapelor penale cu concursul celor plătiţi să apere ordinea de drept, dar –mai ales!, într-un prelung somn al raţiunii în care s-a cufundat omul solemn, cei care personifică autoritatea locală şi naţională, în lipsa de acţiune pe care o demonstrează cei care la 10 iunie nu cred să dea năvală urnelor de vot!
“Nu este, desigur, întâmplător că materialismul dialectic reprezintă concepţia filozofică a proletariatului, o clasă în ascensiune, care, în munca sa creatoare de noi aşezări sociale, de noi valori cultural şi morale, nu poate păşi înainte decât având încrederea şi certitudinea pe care i-o dă propria lui filosofie.”
Devine realitate contondentă nu numai la Vişeu de Sus ci, chiar în toată ţara, întâlnirea cu urmaşii celor la care făcea referire, în 1946, Lucreţiu Pătrăşcanu, autorul citatului de mai sus, cărora le este ruşine de originea comunistă, dar nu le este jenă de inepţiile cu care caută să prostească lumea!
Pentru ocuparea locurilor din faţă în administraţiile locale sunt palpabili oameni cu o modestă pregătire de specialitate în speţa pentru care se luptă, care deşi reprezintă doctrine ale partidelor care-i girează, nu au pic de cultură politică şi perorează populist, iar pentru un străin –dar cunoscător al limbii române, ceea ce îi este dat să citească sau să audă în aceste zile, această Românie i-ar stârni şi lui… lehamitea!
Vreau să îmi atenţionez concitadinii, atât pe cei care vor merge la urne, dar mai ales pe cei care –destinul, sau ambiţia şi profesionalismul, sau şi una şi alta, i-au adus în postura de puternici oameni de afaceri, să nu stea de-oparte!
Indiferent cine va câştiga competiţia pentru ocuparea funţiei de primar, acea persoană are nevoie de sprijinul tuturor agenţilor economici din oraş -şi vice versa!
Nu numai viitorul primar, ci întreg oraşul are stringentă nevoie de surse şi resurse de capital, pe care tocmai cei miliardari din Vişeu de Sus trebuie şi sunt chiar chemaţi să îl identifice, întrucât tocmai aceştia sunt cei în contact cotidian cu obârşia bunăstării materiale, banul!
De aceea, Vasile Coman –“Vărzaru”, Ioan Tomoioagă –“Boacă”, Sorin Vlad –“Termopan”, Adrian Filip –“Buhaiu”, trebuie aduşi în faţa opiniei publice locale, chestionaţi şi siliţi să ia atutudine comună faţă de o singură persoană capabilă să conceapă un program de dezvoltare şi integrare a oraşului Vişeu de Sus, oraş a cărui identitate –în ciuda evidenţelor, este estompată, iar resura de capital autohton să fie pusă cu generozitate la baza unor investiţii stringente pentru ca viitorul acestei localităţi să poată fi previzibil!
Afirm cu convingere, că viitorul primar va fi desemnat în persoana acelui candidat, care va reuşi să-i convingă –în primul rând, pe miliardarii locului care să spună cu voce clară: -“Suntem gata să finanţăm o parte din programul de guvernare propus de domnul X”!
Iar acea persoană, trebuie să înţeleagă că, ceea ce Muc cel mic a exprimat atât de tamp în propoziţia citată la început, are următorul înţeles: … oraşul Vişeu de Sus are nevoie de un primar şi o administraţie care să ofere fiecărui locuitor, iubire, speranţe şi… locuri de muncă!

„Pe Camino –drumul spre Santiago de Compostela, au mers, timp de mii de ani, sfinţi, păcătoşi, generali, persoane cu handicap, regi şi regine. El este parcurs în intenţia de a-ţi găsi sensul spiritual cel mai profund şi pentru a-ţi rezolva conflictele legate de Sine. Încă din cele mai vechi impuri, oamenii ştiu foarte bine că energia de pe Camino le dă capacitatea de a se auto-analiza şi de a cunoaşte cât mai multe lucruri despre ei înşişi.”

Mă întreb de ce această încrâncenare între marile familii ale acestui orăşel?
Orgoliile şi aroganţa lor ar trebui să se estompeze măcar cu fiecare duminică petrecută în rugăciune şi smerenie în bisericile din oraş.

„Fiecare din noi are propria lui credinţă filozofică şi religioasă. Spiritul este altceva. Prin Spirit, eu înţeleg că tot ceea ce cunoaştem şi înţelegem a fi tangibil din punct de vedere fizic şi existent în cele cinci dimensiuni este, de fapt, manifestarea unei energii mai subtile şi non-vizibile, care există în mod simultan. Spiritul vibrează la o frecvenţă mai înaltă decât dimensiunea fizică şi reprezină realitatea mai înaltă. El se manifestă ca viaţă, prin intermediul formei.”

Călătorind, speranţe, vise, au mai trecut patru ani…
Alegerea noului primar şi a consilierilor creşte temperatura acestor zile, reci, de primăvară, dar şi ritmul cardiac al multora. Nu vreau să scriu acum despre calitatea îndoielnică a legii electorale, deşi mă sâcâie ideea de a-i interpela pe cei de la Consiliul Europei pentru lipsa lor de consecvenţă şi în alte speţe decât cea financiar-bancară, dar vreau să observ configuraţia electorală, precum şi pe cei câţiva candidaţi, programele pe care acest oraş le revendică în perspectiva viitorului său şi al celor care îl populează şi îl vor mai locui…

Oamenii care şi-au anunţat intenţia de a concura pentru fotoliul primarului sunt –în marea lor majoritate creştini ortodocşi, dar sunt absolvenţii unui sistem de învăţământ, care de mai multe decenii s-a cantonat în filozofia materialist-dialectică.
Sunt curios să aflu, iată mărturisesc această curiozitate, câţi din aceşti concurenţi au citit de la începutul anului o carte care să le lumineze nevoile emoţionale?
Am aflat de la „România te iubesc”, că o agrafă poate oferi copiilor de grădiniţă peste două sute de soluţii pentru tot atâtea reprezentări, dar inspiraţia scade progresiv, iar ajuns la liceu fantezia creativă la vederea banalei cleme este nulă!
Excepţionalul relief al acestui orăşel nu a inspirat până în prezent pe nici unul dintre edili, deşi un oraş este mai mult decât o agrafă, iar analogii între Vişeu de Sus şi Buşteni, Azuga sau Predeal sunt la îndemâna oricui…
Cu alte cuvinte, în ciuda vibraţiei foarte ridicate a solului acestui oraş –să nu uite nimeni aşezarea sa între trei mari antene naturale, adică vârfurile Pop Ivan, Toroioaga şi Pietrosul, foarte puţini au intrat în rezonanţă cu frecvenţa lui, iar energiile subtile şi emisiile lor continue rămân nefolosite.
Aşadar, evaluarea corectă a potenţialului eco-sistemului, identificarea resurselor de capital, implicarea celor care au imigrat, cu precădere a etnicilor germani, sunt priorităţile unui program care poate întruni sufragiile locuitorilor oraşului.

„Cei mai mulţi dintre noi avem un prieten care înseamnă ceva deosebit penru sufletul nostru … cineva căruia îi putem vorbi despre orice (dacă suntem norocoşi). Kathleen Tynan era pentru mine unul dintre acei prieteni. Era extrem de inteligentă, dar asta nu o împiedica să se distreze. Era o fiinţă foarte sociabilă şi se bucura de micile distracţii oferite de restaurante, petreceri şi o conversaţie inteligentă. Englezoaică, intelectuală şi de mare frumuseţe, Kathleen nu prea îmi împărtăşea interesul în problemele spirituale. Era curioasă, aşi spune, dar încerca sincer să mă convingă sa nu public nici un material care ţinea de metafizică. Ea credea că totul este, în esenţă, o mare sminteală şi că, dacă mi-aşi împărtăşi convingerile în public, mi-aşi distruge complet cariera.„

La scurt timp după scrierile mele împotriva felului în care Vasile Coman –„Vărzaru” a înţeles să exploateze resursa umană a celor care erau principala forţă de muncă din fabricile lui, l-am cunoscut pe „General”; Vasile Coman, cumnatul lui „Vărzaru”.
Cultura acestui om ar încape în minţile miilor de vişeuani, bunul simţ pe care îl exersează nu numai în raporturile cu subalternii, este chiar formA sa de viaţă, iar într-un spaţiu precum al oraşului nostru, în care lipseşte prezenţa unei opere, filarmonici, teatru sau chiar al unui eveniment monden, întâlnirea cu un spirit ca acela la „Generalului” este o binecuvântare. Puţini pot înţelege aceasta, căci schema de viaţă a celor mai mulţi este construită, cum spuneam, pe valorile materiale ale lumii acesteia, în ciuda faptului că majoritatea dintre ei sunt prezenţi duminicile în biserici…
Mă întălnesc cu plăcere -de fiecare dată, deşi a fost o perioadă când am încercat să protejăm această prietenie, mai ales de gurile rele, în cele din urmă însă convenind, că aducerea la lumina diurnă a faptelor va face înţeleasă aşa cum este firesc sentimentele de prietenie reciprocă, iar invectivele unor indivizi, precum Vasile Ciolpan, nu pot afecta decât propria imagine a celor care acuză.
În acest oraş, alături de dr. ing. Vasile Coman „Generalul”, trăiesc şi alte somităţi, precum prof. Dr. Sava Brendea, Ingrid şi Vasile Hojda –muzicieni de talie internaţională, campionul mondial Vasile Tomoioagă, dar cu toate acestea sentimentul de singurătate poate fi citit în ochii majorităţii vişeuanilor, iar ceea ce este cumplit, faptul că tinerii din acest oraş trăiesc sub acest imperiu!
Este un test de mare performanţă –mai ales în aceste zile premergătoare campaniei electorale, să aduni în jurul unei idei … 20 de oameni, iar eu scriu asta în deplină cunoştinţă de cauză căci, dincolo de interesele meschine cu care aşi putea să-mi apropii oameni, este …ţipenie!
Am încercat să-i fac să înţeleagă necesitatea de a contacta urmaşii evreilor şi al germanilor, a căror rădăcini se află sub mormintele din cimitirele oraşului, nu numai ca potenţiali consumatori, beneficiari ai turismului balnear, montan, însă mai ales pentru calitatea lor de posibili investitori, sau mediatori între primărie şi pieţele de capital din ţările lor.
Am fost acuzat că vreau să-i aduc înapoi pe evrei!
Eu ştiu că „Shalom” înseamnă „Pace” şi este salutul cotidian al evreilor, dar mărturisesc că nu am habar de sinonimul în mandarină…

„Am părăsit Londra cu Kathleen în suflet şi cu nevoia de a avea ceva timp pentru a medita asupra a ceea ce înseamnă prietenia şi pierderea.
Voi fi oare în stare să merg alături de ceilalţi şi să rămân totuşi independentă?
Aceasta fusese o întrebare pe care mi-o pusesem, încă de la începutul vieţii.
Încă nu eram sigură de răspuns.”

Am anunţat candidatura mea, iniţial din partea PDL, într-un moment extrem de dificil, când partidul lui Traian Băsescu era la pământ. Am fost întrebat de ce o fac şi am răspuns că şi după plecarea lui Boc şi Băsescu trebuie să fie viaţă în partid!
Apoi, a venit Ponta cu mesajul său şi al PSD fără nici un echivoc în ce priveşte „Ignor” pentru Piaţa Universităţii din Bucureşti şi celelale judeţe care fuseseră „ocupate” de aceeaşi filozofie şi astfel, mi-am declinat opţiunea în favoarea „Verzilor”.
Intrarea în competiţie a lui Vasile Coman „Vărzaru” pune capăt dorinţei mele de a porni pe acest drum –al alegerilor locale, la capătul căruia aşi fi demonstrat vişeuanilor următoarele:
1. Oraşului trebuie să i se dea o identitate de staţiune montană, asemenea celor de pe Valea Prahovei,
2. Oamenii de afaceri trebuie să se ocupe exclusiv de afecerile lor, dar să adune şi să educe în spiritul celor trei doctrine importante resursa umană de perspectivă,
3. Aceeaşi agenţi economic să dăruiască din plus valoarea obţinută capitalul de start pentru investiţiile vitale orasului,
4. Identificarea urgentă a resurselor de capital străin, ca urmare insuficienţei celui autohton, pentru construcţia a cel putin 2 complexe hoteliere pe crestele din jur, care să ofere servicii specifice non stop,
5. Recâştigarea –în instanţe, a averii lui Pop Şimonoaie şi consolidarea investiţiilor în infrastructură.

A citit cineva dintre dumneavoastră cartea scrisă de Shirley MacLaine –Camino?
A apărut în 2003 în patria limbii române graţie Monicăi Vişan, traducătoarea versiunii originale The Camino, A Journey of the Spirit, New York –Pocket Books division of Simon & Schuster Inc.
Actriţă, câştigătoare a premiilor Oscar, de trei ori Emmy şi a zece Globul de Aur, Shirley MacLaine a jucat în peste 50 de filme.
Locuieşte în Malibu, California şi Abiquiu, New Mexico

Bunul meu prieten îmi cere să închei altfel acest text de ziar şi să nu îi timit în America pe vişeuani, rugăminte ce mă frământă pentru a găsi un final nu numai pe placul său, dar pentru a nu lăsa loc intepretărilor negative.
Ce să găsesc aşadar?
Doamne, dă-mi darul Tău, să pun început bun!
… acestui sfârşit.

Aşa cum rezultă din referatul semnat de comisarul şef Ioan Alexandru, în baza căreia parchetul a soluţionat cu NUP un dosar penal, fiului şefului comisiei de aplicare a legilor funciare, ing Vasile Ciprian CIOLPAN, a participat din partea numitei Marian Rodica, la inventarierea unei suprafeţe de pădure în localitatea Cârlibaba, judeţul Suceava. Conform depoziţiilor fiului primarlui Vasile Ciolpan, ing. Vasile Ciprian Ciolpan a fost solicitat de numitul Vasile Viman, cel care reprezintă interesele numitei Marian Rodica aflată în plin proces de reconstituire a dreptului de proprietate asupra averii lui Pop Şimonoaie.
Cu alte cuvinte, între Vasile Ciolpan, primar al oraşului Vişeu de Sus şi Marian Rodica există un evident conflict de interese.
Prin implicarea sa de partea Rodicăi Marian ing. Vasile Ciprian Ciolpan şi-a obligat tatăl să valideze acest conflict de interese.
Vasile Ciolpan a abrogat raportul prin care primarul localităţii Vişeu de Sus se delimitează de faptele propriului său fiu!
Astfel, primarul Vasile Ciolpan a devenit partenerul numitei Marian Rodica, iar prin încălcarea legii 215/2001 art. 4 (2), 34 (1), a devenit autorul unor fapte care pot fi încadrate conform art. 248 Cp la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Consider, că pentru a elimina orice suspiciune cu privire la fraudarea întregului proces de repunere în drepturi a numitei Marian Rodica, reprezentantul acesteia, dl. Vasile Viman trebuie să răspundă la următoarele întrebări, pe care vă rog respectuos a le lua în evidenţa domniilor voastre:

1. Care sunt împrejurările în care l-a cunoscut Vasile Viman pe fiul primarului din Vişeu de Sus, ing. Vasile Ciprian Ciolpan?
2. Se poate pune la dispoziţia CL Vişeu de Sus înscrisul prin care Vasile Viman face dovada că a plătit suma de 200 lei ing. Vasile Ciprian Ciolpan, aşa cum acesta a declarat autorităţii de anchetă?
3. Care sunt precizările legii conform căreia suprafaţa de pădure de 933,7 ha canton silvic nr. 2 -Iurescu, compusă din UP I Rotunda şi UP II Şesuri, aparţinând OS Cârlibaba este inspectată, conform Act-ului de Control Nr. 7513/01. 12. 2009, sub asistenţa ing. Vasile Ciprian Ciolpan?
4. Cine administrează în prezent aceste suprafeţe de pădure, ca urmare a faptului că din Procesul Verbal de predare-primire a cantonului silvic Iurescu rezultă faptul că noul titular al cantonului este o persoană cu un nume identic cu cel al fostului titular?
5. Care este valoarea totală a masei lemnoase existentă în prezent pe suprafeţele mai sus menţionate?

În mai puţin de 100 de zile mandatul domniilor voastre ajunge la final, dar locuitorii oraşului vor continua să trăiasca efectele modului în care le-au fost administrate viaţa, averea şi speranţele.
Domniile voastre, sunteţi rugate -şi prin această scrisoare deschisă a valida, sau a invalida modul în care primarul Vasile Ciolpan a înţeles să ducă la îndeplinire obligaţiile ce-i revin conform lg. 215/2001, de asemenea să solicitaţi din partea reprezentantului numitei Marian Rodica răspunsurile la cele 5 întrebări formulate în interesul aflării adevărului, aşa cum Codul Penal obligă toate autorităţile publice ale statului român.
Primiţi asigurările întregii redacţii a publicaţiei Cronica Vişeuană, ale subsemnatului, cu privire la interesul pe care îl vom manifesta şi în viitor faţă de exerciţiul de administraţie publică locală.

Cu cele mai bune sentimente,

Mircea Şerban
Senior editor

În loc de post scripum…
Nutresc speranţa că vestea reconcilierii membrilor biroului local al PNL va fi primită şi la Baia Mare cu satisfacţie, iar avocatul Radu ŞTEF -preşedintele filialei maramureşene va proceda în consecinţă, adică îl va sancţiona pe Vasile Ciolpan pentru încălcarea flagrantă a statutului partidului, iar retragerea sprijinului politic va fi aplicată în cele 30 de zile de la data emiterii Rezoluţiei Curţii de Onoare şi Arbitraj a PNL.

Se pare că guvernele din lumea arabă nu sunt singurele care cad asemenea castelelor de nisip. O revoluție are loc şi în Europa şi nimeni nu aminteşte despre ea. Publicația spaniolă Herald prezintă situația Islandei, țară în care are loc o revoluție silențioasă. Marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creată în Marea Britanie şi Olanda din cauza politicii lor financiare rău intentionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie Constituţia.

Islanda, o insulă de aproximativ 103.000 de km patrați, situată la nord de Marea Britanie şi candidată pentru a se integra în Uniunea Europeană în viitorul apropiat, se reinventează. Este un proces care a început acum doi ani și jumătate, când economia s-a prăbușit. O țară care a ajuns la faliment înainte de Grecia. Acest stat nord-european a ocupat prima pagină în sute de publicații în 2010 din cauza erupției vulcanice care a dat peste cap tot traficul aerian din Europa.
Dar despre revoluția care are loc aici nu s-a scris în presă de largă circulaţie.

În octombrie 2008, odată cu debutul crizei mondiale, Islanda a fost statul care a avut cel mai mult de pierdut. Primele trei bănci ale țării au dat faliment și au provocat o prăbușire a bursei naționale de peste 70%, iar datoria anuală a țării a depășit PIB-ul. Până si McDonald’s a închis toate punctele de lucru din Islanda. Populația, sătulă de neajunsurile financiare, a reușit să convingă guvernanții să organizeze alegeri anticipate, prin proteste enorme pe străzile capitalei, Rejkiavik, dar și în alte orașe. După trei zile guvernul a căzut.

Noul guvern al țării a primit ajutor de la FMI și din partea unor țări nordice. Parlamentul islandez a decis, după o dezbatere aprinsă, să înapoieze datoria pe care o aveau la bănci de peste 3.500 de milioane de euro. Islandezii ar fi trebuit să facă față unei dobânzi de 5,5% timp de 5 ani. Au refuzat din nou: au forțat un referendum, unde răspunsul negativ a ajuns la 90% din voturi. Poliția islandeză începuse să caute responsabilii dezastrului financiar printre bancheri și persoane cu funcții înalte, ajungând chiar să apeleze și la Interpol.

În martie 2011, nouă persoane au fost arestate în Londra și Reikiavik în cazul falimentului, produs în 2008, a celei mai mari bănci islandeze. Deși nu s-a făcut publică identitatea persoanelor arestate, Financial Times și The Guardian susțin că este posibil să fie vorba de directori importanți și oameni de afaceri britanici.

Din punct de vedere economic, țara a evoluat mult din 2008: Banca Mondială a anunţat că PIB-ul Islandei a ajuns la 12.133 milioane de dolari în 2009, iar estimările OCDE pentru 2011 vorbesc de o creștere cu 1,5%. Cu toate acestea, rata șomajului este încă mare, de aproape 7% și ar putea să crească până la sfârșitul anului.

În iunie 2010 s-a aprobat, în premieră mondială, o lege a libertății de informare care prevede dreptul cetățenilor de a şti toate acțiunile pe care le desfășoară guvernul și care protejează jurnaliștii. Acum se lucrează la o nouă Constituție, prima din istoria umanității elaborată direct de către cetățeni, prin reprezentanți au societății civile.

În Islanda, tara in care guvernul a fost demis in totalitate, marile bănci au fost naţionalizate si s-a decis să nu se plătească datoria creata în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intentionate, şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie constituţia. Şi toate acestea paşnic. O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală. De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute? De doi ani? Si ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplu?
Cu numai 331.000 de locuitori, Islanda a renăscut speranţa revoluției în Europa, la mai mult de 200 de ani de la primul „Liberté, égalité, fraternité”.

Post Scriptum

Pentru ca in afara de faptul ca in capitala acestei tari, s-a jucat un meci de sah cunoscut sub numele de “Meciul secolului” intre sovieticul Boris Spassky si americanul Bobby Fischer, nu stiu aproape nimic, am gasit de cuviinta sa citesc ceea ce Wikipedia ne ofera cu generozitate.

Iata:
Geografie
Reykjavík se află în sud-vestul Islandei. În zona orașului, coasta Atlanticului este caracterizată prin prezența a numeroase peninsule, golfuri, strâmtori și insule. În timpul Erei glaciare (acum aproximativ 10.000 de ani) un mare ghețar acoperea părți din zona orașului, până la Álftanes. Alte părți din oraș erau acoperite de apele mării. În perioadele calde și la sfârșitul erei glaciare, unele din dealuri, ca de exemplu Öskjuhlíð erau insule. Fostul nivel al mării este indicat de sedimente aflate până la o altitudine de 43 m peste nivelul actual al mării. Dealurile Öskjuhlíð și Skólavörðuholt par a fi rămășițele unor foști vulcani activi în timpul perioadelor mai calde ale erei glaciare. Reykjavík văzut dinspre Perlan.După era glaciară, pământul s-a ridicat pe măsură ce majoritatea ghețarilor s-au prăbușit, și a început să arate ca astăzi. Zona capitalei a continuat însă să fie modelată de cutremure și erupții vulcanice, cum ar fi cea de acum 4500 de ani din lanțul muntos Bláfjöll, când lava ce cobora din valea Elliðaá a ajuns la mare în golful Elliðavogur. Cel mai mare râu ce curge prin Reykjavík este râul Elliðaá, râu nenavigabil, cunoscut pentru pescuitul de somon. Vârful Esja, de 914 m, este cel mai înalt munte din apropierea Reykjavíkului.
Orașul Reykjavík se află în mare parte pe peninsula Seltjarnarnes, dar suburbiile se întind înspre sud și est. Reykjavík este un oraș împrăștiat; mare parte din zona sa urbană se prezintă ca suburbii cu densitate scăzute, iar casele sunt de regulă la distanțe mari unele de altele. Cartierele rezidențiale exterioare sunt și ele la distanțe mari unele de altele; ele sunt legate de principalele artere de circulație care traversează spații vaste nelocuite.

Climă
În ciuda poziției sale în extremitatea nordică a Atlanticului, Reykjavík are o climă mult mai caldă decât majoritatea locurilor aflate la aceeași latitudine. Temperaturile medii din timpul iernii nu sunt mult mai mici decât cele din New York City. Temperaturile scad foarte rareori sub -10 °C iarna, deoarece clima coastei islandeze suferă influența moderatoare a curentului Golfului. Clima este una subpolară oceanică, iar orașul se află la extremitatea nordică a zonei de climă temperată. Poziția orașului pe coastă îl expune, însă, vânturilor care sunt foarte puternice iarna. Verile sunt răcoroase, temperatura fluctuând între 10–15 °C, depășind uneori 20 °C. Reykjavík are parte de 213 zile cu precipitații măsurabile pe an. Perioadele de secetă sunt rare și apar rareori în timpul verii. Primăvara tinde să fie cel mai însorit anotimp, în mod deosebit luna mai. Anual, în Reykjavík sunt aproximativ 1.300 de ore de vreme însorită, comparabil cu alte locuri din europa de nord și nord-est. Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Reykjavík a fost de 26,2 °C, la 30 iulie 2008, iar cea mai scăzută temperatură a fost de -24,5 °C la 21 ianuarie 1918. Temperatura nu a scăzut sub -20 C° de la 30 ianuarie 1971.

Istorie
Ingólfur poruncește ridicarea stâlpilor înaltului scaun
Reykjavík în anii 1860Prima așezare permanentă din Islanda este considerată a fi cea înființată la Reykjavík de Ingólfur Arnarson în preajma anului 870; aceasta este descrisă în Landnámabók (Cartea Așezării). Acolo se vorbește despre cum Ingólfur Arnarson a hotărât locul așezării sale printr-o metodă tradițională vikingă: și-a aruncat stâlpii înaltului scaun, Öndvegissúlur, în ocean când a văzut coasta și s-a îndreptat spre locul unde stâlpii s-au dus la țărm. Aburul izvoarelor fierbinți din regiune este cel care a dat numele orașului Reykjavík, cuvânt ce se poate traduce ca „Golful Fumurilor”. Reykjavík nu este menționat în nicio sursă medievală ca altceva decât ca o zonă agricolă dar în secolul al XVIII-lea a început să devină o concentrare urbană. Conducătorii danezi ai Islandei au susținut ideea unei industrii locale islandeze care să ajute la stimularea progresului economic al insulei. În 1752, Regele Danemarcei a donat moșia Reykjavík Corporației Innréttingar; numele acesteia vine din danezul „indretninger”, care înseamnă „întreprindere”. Liderul acestei mișcări a fost Skúli Magnússon. În anii 1750, s-au construit mai multe case pentru persoanele implicate în industria lânei care avea să fie cel mai important sector economic al Reykjavíkului timp de câteva decenii și motivul inițial al existenței sale. Innréttingar încuraja practicarea și a altor activități economice, cum ar fi creșterea peștilor, mineritul sulfului, agricultura și industria navală.
Coroana daneză a abolit monopolul comercial în 1786 și a acordat o chartă comercială exclusivă la șase comunități din toată țara, una dintre ele, și singura care a păstrat-o permanent, fiind Reykjavík. 1786 este considerat a fi anul fondării orașului. Drepturile comerciale erau încă restricționate, doar supușii coroanei daneze beneficiind de ele, iar negustorii danezi au continuat să domine comerțul din Islanda. În următoarele decenii, afacerile lor din Islanda s-au extins. După 1880, comerțul liber a fost acordat tuturor naționalităților și influența negustorilor islandezi a început să crească.

Creșterea naționalismului
Sentimentele naționaliste au câștigat în influență în secolul al XIX-lea și dorința de independență pentru Islanda a început să se răspândească printre localnici. Reykjavík, fiind singurul oraș al Islandei, a fost locul în care aceste idei s-au născut și au evoluat. Susținătorii independenței Islandei și-au dat seama că un Reykjavík puternic este esențial pentru acest obiectiv. În 1845, Alþingi, adunarea populară înființată de islandezi în 930, s-a reînființat la Reykjavík; ea fusese suspendată cu câteva zeci de ani în urmă, după ce fusese localizată în Þingvellir. Atunci, ea funcționa doar ca adunare cu rol consultativ pentru Rege în ce privește afacerile locale islandeze. Amplasarea adunării Alþingi în Reykjavík a făcut din acest oraș capitala Islandei. În 1874 Islanda a primit o constituție și, odată cu ea, Alþingi a câștigat unele puteri legislative limitate. Următorul pas a fost mutarea organismelor executive în Islanda, ceea ce s-a făcut în 1904 prin acordarea drepturilor de autoguvernare, fiind înființat postul de Prim Ministru al Islandei la Reykjavík. Cel mai mare pas spre independența Islandei a fost făcut la 1 decembrie 1918, când Islanda a devenit stat suveran sub Coroana Danemarcei, Regatul Islandei.
În anii 1920 și 1930, mare parte a flotei de pescuit islandeze își avea baza din Reykjavík și producția de cod sărat a fost principala industrie a orașului, dar Marea Criză Economică a lovit Reykjavíkul puternic, șomajul crescând și frământările sindicale devenind uneori violente.

Al doilea război mondial
Acoperişuri colorate Reykjavík.
Tjörnin (Heleșteul) din centrul Reykjavíkului.În dimineața de 10 mai 1940, după ce Germania a ocupat Danemarca la 9 aprilie, patru nave de război britanice s-au apropiat de Reykjavík și au ancorat în port. După câteva ore, Aliații au ocupat Reykjavíkul. Nu a existat nicio formă de rezistență și șoferii de autovehicule au ajutat forțele de ocupație care inițial nu avea autovehicule motorizate. Guvernul islandez primise numeroase cereri din partea celui britanic pentru a accepta ocupația, dar acestea au fost respinse pe baza politicii de neutralitate. În anii războiului, armata britanică, și apoi și cea americană, au construit baze în Reykjavík; numărul soldaților străini din Reykjavík a ajuns să fie la fel de mare ca populația locală.
Efectele economice ale ocupației au fost pozitive pentru Reykjavík: șomajul din anii de criză s-a evaporat și s-a construit mult. Britanicii au construit Aeroportul Reykjavík, folosit și astăzi, mai ales pentru zboruri locale; americanii au construit Aeroportul Keflavík ce a devenit apoi principalul aeroport internațional al Islandei, situat la 50 km de Reykjavík. În 1944, s-a fondat Republica Islanda și a fost ales primul Președinte prin alegeri; sediul președinției a devenit Reykjavík.

Perioada post-belică
După război, creșterea Reykjavíkului a accelerat. A început un exod masiv dinspre zona rurală înconjurătoare, mai ales din cauza progresului tehnologic din agricultură care a redus nevoia de forță de muncă, și din cauza creșterii demografice datorate condițiilor mai bune de viață din țară. Un sat odinioară primitiv s-a transformat rapid într-un oraș modern. Autovehiculele au devenit parte din peisaj și în suburbii au apărut complexe imobiliare moderne. Mare parte din Reykjavík și-a pierdut aspectul rural. În 1972, Reykjavík a găzduit campionatul mondial de șah, cu finala disputată între Bobby Fischer și Boris Spassky.
Summitul de la Reykjavík între Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov a subliniat nou statut internațional al Reykjavíkului. Reducerea reglementărilor din sectorul financiar și revoluția informatică a anilor 1990 au transformat din nou Reykjavíkul. Sectorul financiar și tehnologia informației sunt astăzi printre principalele industrii ale orașului.

Administrație publică
Consiliul local guvernează orașul Reykjavík, conform legii 45/1998 fiind ales direct de locuitorii cu domiciliul în oraș cu vârsta de peste 18 ani. Consiliul are 15 membri aleși pentru un mandat de 4 ani. Consiliul alege membrii comisiilor, și fiecare comisie gestionează un anume domeniu cu autoritatea consiliului. Cea mai importantă comisie este Comisia Municipală ce deține puterile executive împreună cu primarul. Primarul este principalul oficial și conduce operațiunile municipale. Alți oficiali controlează instituțiile publice locale sub autoritatea primarului. Astfel, administrația constă din două ramuri diferite:

Puterea politică a Consiliului Local și a comisiilor
Oficialii publici sub autoritatea primarului care administrează și gestionează implementarea politicilor, controlul politic.
Partidul Independenței a deținut controlul consiliului local de la înființarea partidului în 1929 și până în 1978, când au pierdut la limită majoritatea absolută. Între 1978 și 1982, o majoritate în consiliul local a fost formată de Alianța Populară, Partidul Social Democrat și Partidul Progresist.
Partidul Independenței a recâștigat majoritatea la alegerile din 1982 și a păstrat-o până în 1994. La acele alegeri, adversarii acestuia s-au aliat într-un bloc politic denumit Reykjavíkurlistinn, sau „lista R”. Acea alianță a deținut controlul până în 2006. La alegerile din mai 2006, electoratul a avut de ales între cinci partide politice, din care trei făcuseră parte din „lista R”. Partidul Independenței a obținut 7 locuri în consiliu și nu a câștigat o majoritate absolută, dar s-a aliat cu Partidul Progresist care câștigase un mandat, formând astfel o nouă majoritate care a preluat puterea în iunie 2006. În octombrie 2007 consilierul Partidului Progresiv s-a retras din alianță, formând o nouă majoritate cu Alianța Social-Democrată (4), Verzii de Stânga (2) și lista F (1) (liberali și independenți), după controversele legate de REI, o companie subsidiară a OR, compania energetică locală. După trei luni, liderul listei F s-a alăturat, însă, Partidului Independenței și a format o nouă majoritate. Ólafur F. Magnússon, liderul listei F, a fost ales primar la 24 ianuarie 2008, cu o înțelegere ca în martie 2009 Partidul Independenței să numească un nou primar. La 14 august 2008, s-a format însă o a patra majoritate a mandatului, când Partidul Independenței și Partidul Progresist au preluat din nou puterea, cu Hanna Birna Kristjánsdóttir ca primar.

Primarul
Primarul este numit de consiliul local; de regulă, unul dintre consilieri este ales primar, dar aceasta nu este o regulă.
Funcția de primar a fost introdusă în 1907, iar în 1908 s-au cerut candidaturi pentru acest post. Doi candidați au depus cereri, Páll Einarsson, șef al poliției și primar al orașului Hafnarfjörður, și Knud Zimsem, consilier local în Reykjavík. Páll a fost numit la 7 mai și a fost primar timp de șase ani. La acea vreme, primarul primea un salariu de 4500 IKR pe an și 1500 IKR pentru cheltuieli.

Infrastructură
Aeroportul Reykjavík.
Drumuri
Rata deținerii de autovehicule în Islanda este una dintre cele mai mari din lume, cu aproximativ 522 de vehicule la mia de locuitori, deși Reykjavík nu este afectat prea grav de problemele de trafic. Orașul este brăzdat de șosele largi cu multe benzi ce leagă diversele cartiere și suburbii și locurile de parcare sunt abundente. Transportul public constă dintr-un sistem de autobuze (numite Strætó bs). Centura orașului îl ocolește pe la margini și îl leagă de restul Islandei.

Aerporturi și porturi
Aeroportul Reykjavík, al doilea aeroport din țară după Aeroportul Internațional Keflavík), se află în oraș, imediat la sud de centru. El este folosit mai ales pentru zboruri locale și zboruri către Groenlanda și Insulele Feroe. El a fost construit de forțele de ocupație britanice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când se afla la margia unui Reykjavík mult mai mic.

Reykjavík are două porturi maritime, cel vechi de lângă centrul orașului fiind folosit mai ales pentru nave de pescuit și de croazieră. Sundahöfn, un port mai nou, se află în estul orașului și este cel mai mare port de mărfuri din țară.

Căile ferate
Nu există sistem public de căi ferate în Islanda, din cauza terenului, doar locomotivele utilizate la construirea docurilor fiind expuse în oraș.

Cultură
„Casa de Cultură” s-a deschis în 1909 și are mai multe expoziții importante. Inițial fiind Muzeul Național și de Istorie Naturală, în 2000 el a fost remodelat pentru a promova cultura islandeză. Multe dintre comorile naționale ale Islandei sunt expuse aici, printre care Edda Poetică și Sagas, în manuscris original. Sunt și expoziții temporare pe diverse subiecte.

ROMANIA TREZESTE-TE!